Sport

Fotbal, Liga a 2-a - CSM Râmnicu Vâlcea

Vâlcea supravieţuieşte cu greu

CSM Rm. Vâlcea a remizat, la Sibiu, 1-1 cu Voinţa, trupa lui Artimon lăsând o impresie bună în prima repriză, când s-a jucat cu formulele de bază

Din lotul vâlcenilor care au făcut deplasarea la Sibiu au lipsit Gogoşoiu şi Eremia, accidentaţi, dar şi J.Nicolae, pedepsit disciplinar. Artimon are la antrenamente 18 jucători, dintre care 8 juniori. Cei trei stranieri, Daouda, L. Traore şi Bangaly nu s-au întors încă şi când o vor face, vor fi mult în urmă cu pregătirea, iar cei trei jucători doriţi de la Poli II aşteaptă încă la Timişoara soluţionarea memoriilor, lucru care va mai dura.

În prima repriză, CSM şi Voinţa au folosit formulele de bază, timp în care alb-albaştrii au fost echipa mai închegată. CSM a marcat în minutul 6, prin Vasile, după care au mai irosit câteva ocazii mari, prin S. Popescu şi NKongue. În partea secundă, Voinţa şi CSM au mizat pe juniori sau jucători veniţi în probe. Sibienii au fost mai activi şi au egalat în minutul 51 prin africanul Camara, care l-a depăşit în detentă pe Baruch, un portar departe de pretenţiile eşalonului secund. Singura fază de remarcat a vâlcenilor din repriza secundă a fost o bară a lui Vizitiu, din lovitură liberă.
Totuşi, cu doar trei săptămâni înaintea startului sezonului, în Zăvoi este tensiune, deoarece patronul Cătălin Rufă nu reuşeşte niciun transfer dintre cele propuse de tehnicianul Artimon. În continuare, Rufă vrea să aducă jucători foarte tineri şi ieftini, precum Baruch, Nicoară şi Buduroi şi nu concretizează negocierile cu jucători cu experienţă. Patronul pare să repete greşelile trecutului, când a dirijat campanii de transferuri dezastruoase şi a risipit fără folos banii din transferul lui Brănescu, iar CSM s-a zbătut la retrogradare. Şi acum, contul clubului este gol, Rufă nu a mai dus echipa în cantonament în Austria şi până la ora actuală nu a realizat niciun transfer, toate discuţiile împotmolindu-se din cauza zgârceniei proverbiale a patronului.
Cu Rufă la conducere, CSM resimte din ce în ce mai mult lipsa banilor şi cel mai probabil va lupta din nou, ca şi în ultimele două sezoane, pentru evitarea retrogradării. Iar răbdarea tehnicianului Alin Artimon este pe sfârşite, acesta fiind decis să părăsească echipa dacă nu vor fi aduşi cât mai repede la Vâlcea jucători cu experienţă, care să întărească lotul. Iar fanii vâlceni ar putea îmbrăţişa pe nou-promovata Damila, dacă CSM nu va prezenta nici în sezonul viitor o echipă solidă.
CSM: Tufişi-Tomozei, Pasăre, Plecanciuc, Vătăjelu-I. Popescu-Vasile, S. Popescu, Pârvu, Văduva-NKongue. Au mai jucat Baruch, R. Artimon, Omeag, Dumitraşcu, Ionescu, Vizitiu, Nicoară, Buduroi, C. Stoica.

Artimon aşteaptă întăriri

Cu Rufă la conducere, CSM resimte din ce în ce mai mult lipsa banilor şi cel mai probabil va lupta din nou, ca şi în ultimele două sezoane, pentru evitarea retrogradării.

În mare criză de jucători, Alin Artimon aşteaptă întăririle promise de finanţatorul Cătălin Rufă. Patronul i-a promis tehnicianului că miercuri, în Zăvoi, vine portarul Pascal, însă rămâne de văzut dacă el va accepta condiţiile de austeritate pe care le propune Cătălin Rufă. O altă soluţie este lituanianul Dzelme, acre în retur a apărat la Mureşul Deva şi pentru care Artimon insistă de ceva timp. „Acum avem un lot cu care obiectivul poate fi doar realizarea baremului, nici măcar evitarea retrogradării”, a izbucnit Artimon.

S. Popescu semnează cu CSM

Chemaţi la Vâlcea de către antrenorul Alin Artimon, mijlocaşul Sergiu Popescu şi fundaşul Marius Pasăre au evoluat în amicalul de la Sibiu. După joc, deşi tehnicianul a insistat mult pentru legitimarea lor, finanţatorul Rufă le-a oferit un salariu derizoriu, special pentru a îi determina să plece. Luni, însă, negocierile s-au reluat şi Artimon a renunţat la o parte din salariul său pentru a îl păstra pe mijlocaşul Sergiu Popescu, cu care tehnicianul negociase personal. Popescu va veni marţi pentru Aa semna contractul. Aducerea lui Pasăre, ofertat şi de Mioveni, devine dificil de realizat, deşi jucătorul vrea să vină special pentru Artimon, cu care are o relaţie foarte bună. Influenţat de sfătuitorii săi, patronul Rufă se opune însă aducerii acestuia.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...