Situaţia meteo rămâne complicată în majoritatea celor 28 de judeţe pentru care Agenţia Naţională de Meteorologie a emis duminică după amiază avertizarea Cod Galben de precipitaţii mixte (ninsori, vânt, lapoviţă şi polei). La nivelul Guvernului a fost deja constituit un comandament de iarnă pentru situaţii de urgenţă, în subordinea Viceprim-ministrului Gabriel Oprea.
Situaţia meteo rămâne complicată în următoarele ore, cu viteze ale vântului de până la 80 km/oră şi temperaturi scăzute care pot cauza polei marţi după-amiază, dar de miercuri va fi un regim de iarnă normal, cu precipitaţii slabe şi temperaturi uşor pozitive pe timpul zilei, a anunţat conducerea ANM. Totuşi, specialiştii avertizează că se impune o monitorizare permanentă a situaţiei din cauza trecerii bruşte la regimul de iarnă. Ion Sandu, directorul ANM, a precizat în comandamentul de iarnă de la Guvern, că după expirarea codului galben mai pot fi emise atenţionări, dar numai punctual, pentru anumite zone şi perioade scurte, nu la nivel naţional.
Sfântul Andrei a venit cu ninsori şi polei
Zece judeţe din sudul şi sud-vestul ţării se află, de duminică seară, sub avertizare Cod Galben de precipitaţii mixte şi polei, iar de luni după-amiază până marţi seară, avertizarea se va extinde pentru Bucureşti şi alte 17 judeţe, unde va ninge şi se va depune un strat de zăpadă de 10-15 centimetri. Duminică (30 noiembrie) după amiază, Agenţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis patru avertizări succesive de tip Cod Galben, prin care anunţă că, în intervalul 30 noiembrie, ora 22.00 – 2 decembrie, ora 14.00 se vor înregistra precipitaţii mixte, polei, intensificări ale vântului, ninsori, depuneri de straturi de zăpadă şi intensificări ale vântului pe suprafaţa unui număr de 28 de judeţe şi municipiul Bucureşti, în principal cele din Oltenia. Vântul se va intensifica treptat în sud-vestul şi sudul ţării, atingând viteze de 40 până la 50 km/h, iar în sudul Banatului şi zona montană a Olteniei vor fi rafale de 70 - 80 km/h. Şi specialiştii Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor monitorizează atent situaţia cursurilor de apă din zonele vizate de avertizările meteo.
Trafic blocat pe Valea Oltului din cauza unui TIR deraiat
Luni dimineaţă (1 decembrie), traficul rutier a fost deja blocat în urma unui eveniment rutier cauzat de condiţiile meteo. De la prima oră, poliţiştii din judeţul Sibiu au anunţat că un TIR a derapat, din cauza poleiului, pe DN 7 şi au precizat că nu se poate circula pe Valea Oltului. Potrivit unui comunicat postat de Ministerul Afacerilor Interne pe propriul website, vicepremierul Gabriel Oprea a dispus duminică tuturor prefecturilor din judeţele vizate de atenţionările meteorologice de Cod Galben de precipitaţii mixte (viscol, lapoviţă, polei şi intensificări ale vântului) să ia măsurile necesare pentru siguranţa cetăţenilor şi prevenirea producerii de pagube. Demnitarul a solicitat, totodată, inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă să fie în măsură să activeze grupele operative în orice moment, dacă situaţia o va impune, pentru a gestiona cu celeritate orice situaţie. Efectivele Ministerului Afacerilor Interne – poliţişti, jandarmi, pompieri – se află, în acest moment, mobilizate în dispozitivul curent de intervenţie pentru a acţiona cu autospeciale şi mijloace tehnice, în sprijinul cetăţenilor din zonele afectate de fenomenele meteorologice. Acţiunile de prevenire a unor situaţii de urgenţă cauzate de ninsori sau de alte fenomene meteorologice vor fi coordonate direct de prefecţi.
Ministerul Afacerilor Interne le recomandă conducătorilor auto să se informeze asupra condiţiilor de drum şi să respecte cu stricteţe indicaţiile Poliţiei Rutiere, să manifeste o conduită preventivă în timpul deplasărilor pe drumurile publice. MAI reaminteşte obligativitatea dotării maşinilor cu anvelope de iarnă, pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. Conducătorii auto au obligaţia să nu oprească ori să staţioneze pe traseele pe care se deplasează mijloacele de transport public pentru a permite intervenţia mijloacelor de deszăpezire.