Sport

Fotbal, Liga 1 - Pandurii Târgu Jiu

Pandurii, dezlănţuiţi în debutul sezonului

Gorjanii a avut un debut fulminant de sezon, câştigând vineri, acasă, 6-2 cu „U” Cluj

Trupa lui Grigoraş a făcut o partidă mare în atac şi a rezolvat soarta jocului după doar 23 de minute, la capătul cărora marcase deja de trei ori! Ibeh (11 şi 23) s-a infiltrat într-o defensivă inexistentă şi a marcat lejer. Stoperul Viera (15) a punctat cu capul după un corner. În finalul primei părţi, Pătraşcu a redus din handicap.

Nici în repriza secundă pandurii nu au oprit ritmul şi Răduţ (66-penalty), Matulevicius (76) şi Karim (85) au scuturat şi ei plasa. Da Silva a fost eliminat în minutul 66 pentru henţ în careu, iar Păcurar (75) a mai spălat din ruşine, însă Claudiu Niculescu este la un pas de demitere. Trei dintre jucătorii recent transferaţi la Pandurii Târgu Jiu, Mihai Răduţ, Karim Boutadjine şi Deivydas Matulevicus au debutat cu gol.
„Am avut puţină teamă, dar emoţiile s-au risipit destul de repede, după 3-0. Chiar dacă am avut momente de derută în partea a doua, am reuşit să păstrăm jocul în favoarea noastră. După un astfel de meci simt satisfacţie, dar trebuie să avem grijă ca astfel de întâmplări să nu se întoarcă împotriva noastră. M-am bucurat că trei dintre noile achiziţii au marcat, mă bucur în general pentru toţi fotbaliştii. Se pare că 6 goluri la Târgu Jiu s-au văzut în premieră acum. Nu mă aşteptam să câştigăm atât de clar, dar cred că aspectul jocului a fost favorabil nouă, sper să nu ne dispară bucuria de a juca fotbal”, a spus Petre Grigoraş.
„A fost o victorie clară, pentru care ne-am pregătit foarte bine. Nu ne-am gândit să facem scor, ci doar să debutăm cu dreptul. Nu cred că am speriat pe nimeni, dar ne dorim să terminăm cât mai sus. Sunt bucuros că am ajuns aici şi sper să îmi ajut echipa. Noi vom încerca să obţinem un loc 6-7. În Liga 1 nu am mai bătut niciodată cu 6-2, acesta este primul rezultat de acest fel”, a afirmat şi Mihai Răduţ, care a fost încurajat din tribună de iubita sa, fotomodelul Gina Pistol.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...