Sport

Fotbal, Liga a II-a, Fortuna Câmpina-FC Olt 0-0

Punct mare pentru Slatina

FC Olt a obţinut o remiză nesperată pe terenul unei candidate la promovare, Fortuna Câmpina.
Cu antrenorul Dan Oprescu în tribună, ispăşind ultima etapă de suspendare, Slatina a făcut un joc bun împotriva unei echipe în plină ascensiune.
Prima parte a fost una anostă, fiind de remarcat golul anulat Slatinei în minutul 5, când Ignea a şutat în transversală, mingea a revenit în teren, de unde Fâşie a împins-o în plasă, însă fundaşul oltenilor se afla în off-side.
Jocul s-a animat în repriza secundă, când ambele echipe au avut ocazii de a marca. Cei doi portari, I. Popescu şi Nuno Claro au prins însă o zi excelentă şi au închis poarta. De amintit ocazia imensă a lui Verdeş din minutul 61, când reluarea sa cu capul din 8 metri a fost respinsă de portarul Popescu. Nuno Claro a făcut şi el minuni în minutul 69, când a blocat la aceeaşi fază şuturile lui Munteanu şi Zsiga.
Astfel, FC Olt rămâne pe locul 7, în afara play-off-ului, însă trupa lui Dan Oprescu are ocazia de a urca pe locul 6 dacă câştigă ultimul meci din acest an, pe teren propriu, cu Şoimii Pâncota.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...