Administraţie

S-a înfiinţat Consiliul Consultativ al oraşului Horezu

În şedinţa de la sfârşitul lunii octombrie, consiliul local a aprobat iniţiativa ce-şi propune să ajute copiii şi familiile în situaţii de risc social de pe raza staţiunii

Cea mai recentă întrunire a Consiliului Local Horezu (30 octombrie 2014) a permis aleşilor locali să aprobe, prin vot, o serie de proiecte, printre acestea numărându-se şi constituirea Consiliului Consultativ al oraşului de la poalele Builei, precum şi regulamentul de organizare şi funcţionare al acestuia.
Consiliul este alcătuit din 21 membri, în frunte cu viceprimarul Cristian Popescu, din componenţa acestuia mai făcând parte Olimpia Toma, Gabriela Popescu, Gheorghe Deaconu, Emilia Mocanu, Mihai Cârţan, Dorel Constantin Vulpe, Mirela Toma, Constantin Buşin, Veronica Viezuină, Ion Dogaru, Constantin Dumitrescu, Constantin Mănescu, Daniel Ivanof, Dorel Hoanţă, Elena Păunescu, Elena Tănasie, Valerian Comănescu, Irina Filofteia Şerban, Ilie Cornea şi Laurenţiu Ciocârlan.
Conform Legii 272/2004, privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, dar în subsidiar intervine şi responsabilitatea colectivităţii din care face parte copilul şi familia acestuia. Stabilirea componenţei forului este lăsată de legiuitor la latitudinea consiliului local, însă ea trebuie să asigure un larg segment de specializări socio-profesionale ale reprezentanţilor comunităţii (medici şi alte cadre sanitare, preoţi, oameni de afaceri, cadre didactice, poliţişti, consilieri locali etc.).

Şedinţe trimestriale şi de fiecare dată când apar cazuri speciale

“Este un for alcătuit dintr-un număr suficient de mare de reprezentanţi ai comunităţii locale, care activează în multiple domenii profesionale. Consiliul ne va fi util şi în eficientizarea elaborării de proiecte cu tematică socială bazate pe finanţare guvernamentală sau europeană” - Ilie Fârtat, primar al oraşului Horezu.

Printre activităţile principale ale forului se vor număra promovarea valorilor şi stabilităţii familiale, identificarea familiilor şi copiilor aflaţi în situaţii de risc, a persoanelor adulte cu handicap, a persoanelor imobilizate care necesită îngrijire la domiciliu, a persoanelor vârstnice aflate în situaţii vulnerabile, prevenirea separării copilului de părinţi şi sprijinirea familiei pentru a-şi asuma responsabilităţile implicite.
Consiliul Consultativ nu se subordonează primarului sau consiliului local, iar comisia consultativă se întruneşte în şedinţe trimestriale sau de fiecare dată când apare un caz special.
“Sunt convins că noul for va ajuta foarte mult aparatul executiv al primăriei în identificarea, urmărirea şi rezolvarea situaţiilor sociale speciale din Horezu. Este un for alcătuit dintr-un număr suficient de mare de reprezentanţi ai comunităţii locale, care activează în multiple domenii profesionale. Consiliul ne va fi util şi în eficientizarea elaborării de proiecte cu tematică socială bazate pe finanţare guvernamentală sau europeană, în condiţiile în care bugetul local este neîndestulător, iar cel judeţean ne «ocoleşte» frecvent la alocări”, a declarat primarul oraşului Horezu, Ilie Fârtat (PNL).

Adrian PANĂ

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...