Sport

Fotbal, Liga I, CS U Craiova

Andrei Andrici, cercetat de DNA în dosarul Alinei Bica!

Finanţatorul clubului CS U Craiova este cercetat în dosarul şefei DIICOT, sub acuzaţia că ar fi împărţit prejudiciul de 61 de milioane de euro cu alţi trei afacerişti

Alături de Alina Bica, în scandalul despăgubirilor supraevaluate au mai fost emise mandate de reţinere pentru Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a Agenţiei Naţionale de Restituire a Proprietăţilor, şi pentru deputaţii Cătălin Florin Teodorescu şi Marko Attila. Toţi au făcut parte din comisia care, conform DNA, în 2011, l-ar fi despăgubit ilegal pe Gheorghe Stelian, prejudiciul fiind împărţit de acesta cu alţi trei oameni de afaceri.
Potrivit unui document DNA obţinut de Mediafax, membrii comisiei de restituiri a proprietăţilor „au facilitat obţinerea unor avantaje patrimoniale de către Gheorghe Stelian, Valentin Vişoiu, Adrian Andrici, acţionar la CS Universitatea Craiova, şi Gabriel Gheorghe, care au împărţit prejudiciul de peste 61 de milioane de euro, astfel: Stelian - 46.288.238 euro, Vişoiu - 7.035.812 euro, Andrici - 4.196.800 euro şi Gheorghe - 4.196.800,2 euro. Membrii comisiei au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, din cadrul SC Business Evaluator SRL, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 13,0535 hectare de 377.282.300 lei, prin supraevaluarea acestuia cu suma de 263.327.559 lei (echivalentul a 61.714.021,6 euro), prejudiciind cu această sumă bugetul de stat”, se arată în documentul obţinut de MEDIAFAX.
După emiterea deciziei de despăgubire, la data de 15 martie 2011, oamenii de afaceri, beneficiari ai drepturilor litigioase asupra terenului din anul 2010, au obţinut titluri de conversie în acţiuni la Fondul Proprietatea, listat la bursă din data 25 ianuarie 2010, în cuantum de 377.282.300 lei, echivalentul a 89.426.189 euro (755/metru pătrat).
Dacă Andrici va fi găsit vinovat, clubul craiovean, care acum se bucură de susţinere financiară extrem de solidă, ar putea avea de suferit.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...