În cele trei săptămâni de la revenirea sa la Vâlcea, antrenorul Alex Pelici a organizat excelent defensiva şi a detensionat atmosfera apăsătoare. CSM părea vineri victimă sigură pe terenul liderei, dar a obţinut la final un punct preţios, după un 0-0 anost.
Cu antrenorul Dan Alexa în tribună, suspendat, Poli nu a reuşit nimic în prima repriză, una anostă, fără faze de poartă. Abia în partea secundă bănăţenii au dominat, creând de câteva ori presiune la poarta lui Fejer. Vâlcea s-a apărat supranumeric, dar fără a pune pericol la poarta gazdelor. În ultimul sfert de oră, Poli a avut două ocazii importante. Astfel, în minutul 75, Keita a scăpat singur, dar şi-a prelungit balonul în loc să finalizeze. Apoi, în minutul 88, mijlocaşul timişorenilor, Ov. Popescu a reluat modest din 8 metri în plasa laterală şi Vâlcea a răsuflat uşurată. De remarcat jocul excelent al întregii defensive, dar şi al mijlocaşilor Vl. Munteanu şi Stancu. În faţă, Câju a făcut şi el un meci excelent, iar Al. Ionescu a fost o surpriză plăcută.
CSM a obţinut un punct important, în special pentru moralul echipei şi acumulează patru puncte din cele două jocuri cu liderul Timişoara. Din păcate, după un tur foarte slab, Vâlcea este şi acum la -5 în clasamentul adevărului şi tremură până şi pentru calificarea în play-off, pentru că de promovare nu se mai poate vorbi. Cum se ştie, în acest an se intră în play-off cu tot punctajul şi promovează doar prima clasată, astfel că Timişoara este mare favorită, dar Reşiţa şi Câmpina speră şi ele.
În etapa viitoare, CSM joacă ultimul meci în Zăvoi din acest an, cu vechea rivală, Metalul, formaţia mutată în urmă cu doi ani de Cătălin Rufă la Reşiţa.
Sport
24.11.2014
Fotbal, Liga a II-a, Poli Timişoara - CSM Rm. Vâlcea 0-0
Vâlcea îi pune piedică Timişoarei
Excelent organizată în defensivă de Alex Pelici, CSM Rm. Vâlcea a întrerupt vineri şirul de victorii al Timişoarei pe teren propriu

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >