Raportul euro/leu se menţine pe panta ascendentă conturată de la începutul lui octombrie, în perioada analizată el crescând cu circa doi bani.
Cursul monedei unice a urcat de la 4,4453 lei, la începutul perioadei, la 4,4421 lei, în data de 20 noiembrie, pentru ca la finalul ei media să fie stabilită la 4,4347 lei.
Voltilitatea din ultima şedinţă a perioadei a fost una medie, în care tranzacţiile s-au realizat între 4,43 şi 4,4390 lei, după ce piaţa s-a deschis aproape de 4,44 lei. Cotaţiile de la închidere au fost de 4,4290 – 4,4420 lei, uşoara întărire a leului vebind într-un context regional, în care investitorii caută plasamente care să le ofere randamente mai ridicate decât cele din zona euro.
Tendinţa de depreciere este una necesară, în condiţiile în care exportatorii s-ar putea confrunta anul viitor cu probleme, având în vedere că zona euro se afla la limita reintrării în recesiune.
Recent, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, atrăgea atenţia că leul „stă tolănit în intervalul 4,40 – 4,44 de aproape jumătate de an, adică mai puţin de 1%. Mai mişcă aşa uşor din coadă, dar sub 1%”. Aceste afirmaţii au fost primite de piaţă drept o invitaţie de a deprecia leul.
Conform prognozei de toamnă a Comisiei Naţionale de Prognoză media euro de anul viitor şi 2016 va fi una de 4,42 lei iar cea a dolarului de 3,40 lei.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,5411 lei, la începutul intervalului, la 3,5758 lei, la finalul acestuia, iar francul elveţian a fluctuat între 3,6877 şi 3,6976 lei.
Perechea euro/dolar a fluctuat pe pieţele internaţionale, în primele trei zile ale perioadei, între 1,2461 şi 1,2576 dolari, pentru ca la finalul ei să scadă până la 1,2360 dolari, foarte aproape de minimul ultimelor 27 de luni de 1,2358 dolari, care a fost atins în 7 noiembrie.
Deprecierea euro a survenit după noile declaraţii ale preşedintelui BCE, Mario Draghi, care a reiterat necesitatea continuării politicii de relaxare monetară pentru a sprijini economia din zona euro, implicit deprecierea monedei unice.
În acelaşi timp, preşedintele BCE a lăsat de înţeles că instituţia pe care o conduce este pregătită să înceapă un program de achiziţii de titluri suverane ale statelor din zona euro cât şi de obligaţiuni comerciale cu acoperiri în ipoteci sau alte active financiare. Injecţia de lichiditate va avea ca efect ieftinirea euro, măsură solicitate de majoritatea statelor din zonă.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru luna viitoare la 1,2385 – 1,2599 dolari iar pentru martie 2015 la 1,24 – 1,2594 dolari. Preţul unciei de aur cu scadenţa la finalul lui decembrie a fluctuat între 1.184 şi 1.205 dolari.
Analiza cuprinde perioada 18 – 22 noiembrie.
Economic
24.11.2014
Euro a urcat la palierul 4,44 lei

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >