Mijocaşul echipei CSM Rm.Vâlcea, Vlad Munteanu a făcut un joc foarte bun la Timişoara, unde a fost din nou printre remarcaţii staff-ului tehnic.
Vl.Munteanu subliniază că echipa sa a jucat excelent din punct de vedere tactic la Timişoara, de unde a plecat neînvinsă, 0-0 cu liderul Poli.
”A fost un meci reuşit din punct de vedere tactic, chiar dacă Poli a avut mai multă posesie, dar nu a avut mai mult de două ocazii. Am văzut şi declaraţiile celor de la Timişoara, că am făcut noi antijoc, însă noi am jucat tactic foarte bine, ne-am dorit să îi blocăm la mijocul terenului şi să îi suprindem pe contraatac, ceea ce ne-a reuşit. Este un rezultat bun pentru noi, dar degeaba am scos acest punct, dacă nu vom câştiga următorul meci, cel cu Reşiţa. Trebuie să ieşim din această pasă proastă, să câştigăm meciurile cu Reşiţa şi Bihor şi să terminăm anul cu fruntea sus, în primele cinci echipe”.
Fotbalistul vâlcean crede că parcursul slab din acest sezon se datorează doar jucătorilor. ”Noi, jucătorii suntem de vină pentru rezultatele slabe de până acum. Oraşul, suporterii, conducerea clubului merită mai mult, o echipă clasată cât mai sus. Am venit în vară pentru un proiect, eu îmi doresc mult să rămân la Vâlcea şi să avem rezultatele pe care ni le dorim”.








