În noaptea de 19/20 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Mun. Rm. Vâlcea, i-au prins în flagrant pe: C. Ionuţ Iulian, de 27 de ani, Ţ. George Alin, de 20 de ani şi G. Ion Adrian, de 25 de ani, care, prin demontare, au sustras de la autoturisme parcate pe raza municipiului Rm. Vâlcea, geamurile oglinzilor retrovizoare, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5.000 lei.
Cauza face obiectul unui dosar penal în care cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii a cinci infracţiuni de furt calificat, fapte prevăzute şi pedepsite de art. 228 şi 229 CP.
Cei 3 tineri au fost conduşi la sediul Poliţiei municipiului Rm. Vâlcea, iar, în urma probatorului administrat în dosarul penal, s-a dispus reţinerea pe bază de ordonanţă, pentru 24 ore, urmând ca, în ziua de 21.11.2014, să fie prezentaţi Judecătoriei Rm. Vâlcea, cu propunere de arestare preventivă.