Inedit

FIS vrea să omologheze 6 pârtii de la Ski Resort Transalpina până în 2024

Un inspector al federaţiei a certificat joi că pe acestea pot fi organizate competiţii internaţionale de slalom şi slalom uriaş

Domeniul schiabil de la Ski Resort Transalpina a intrat în atenţia Federaţiei Internaţionale de Ski (FIS). Un inspector al acestia, specializat în omologări de pârtii la nivel mondial, a evaluat Transalpina. În cursul dimineţii de joi, 20 noiembrie, administratorii domeniului schiabil au primit deja certificatul care atestă faptul că 6 tronsoane de pârtie, zone pe care vor putea fi organizate competiţii internaţionale de slalom şi slalom uriaş, vor fi omologate până în anul 2024.

“Noi am depus documentaţia în acest sens în urmă cu câteva luni. Prin această omologare, creşte cota pârtiei, fiind o recunoaştere a calităţii pârtiei”
- Ramona Fodor, director marketing Ski Resort Transalpina

“Este o realizare extrem de importantă pentru economia unei ţări pentru că orice competiţie internaţională aduce beneficii reale de imagine, dar şi financiare. Noi am depus documentaţia în acest sens în urmă cu câteva luni. Prin această omologare, creşte cota pârtiei, fiind o recunoaştere a calităţii pârtiei”, a declarat pentru HunedoaraLibera.ro Ramona Fodor, director marketing Ski Resort Transalpina.
Potrivit administratorilor domeniului schiabil, această realizare va aduce la Transalpina sportivi de renume şi mai mulţi turişti. În acest sezon, aceştia se aşteaptă la 100.000 de vizitatori.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...