Administraţie

Florin Zamfirescu şi tineretul ACL se declară solidari cu românii din Diaspora

Miercuri, 12 noiembrie, începând cu ora 19.00, la Ceasul din centrul Râmnicului vor fi trimise peste hotare gânduri despre bun simţ, respect şi dorinţa de libertate

Liderii organizaţiei de tineret a Alianţei Creştin Liberale Vâlcea, consilierul judeţean Alina Lupu (PDL) şi primarul comunei Dăeşti, George Popolan (PNL), îi invită pe vâlcenii care au rude şi prieteni peste hotare ce nu şi-au putut exprima votul duminică, 2 noiembrie, să li se alăture la un protest paşnic miercuri, 12 noiembrie, în Centrul Râmnicului. Înaintea lor, câteva sute de vâlceni s-au mobilizat deja prin intermediul Facebook şi au organizat un prim protest, nealiniat politic, sâmbătă, 8 noiembrie, simultan cu celelalte manifestări similare din marile oraşe ale ţării.
“Pentru Victor Ponta, românii din diaspora nu sunt concetăţeni, ci adversari. Ceea ce s-a întâmplat pe 2 noiembrie, în primul tur al alegerilor prezidenţiale, a demonstrat că PSD şi candidatul său se tem de românii care trăiesc şi muncesc în Europa, Asia, America şi în orice altă parte a lumii. Obstrucţionarea dreptului de vot, cozile imense la consulate, protestele din marile capitale europene la adresa Guvernului Ponta au arătat că teama pesediştilor că pot pierde alegerile nu a mai ţinut cont de respectarea legii, a moralităţii, a cetăţeanului. Nu mai putem tolera ca ceea ce s-a întâmplat pe 2 noiembrie să se repete pe 16 noiembrie, cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin. De aceea, îi invităm pe toţi cei care s-au simţit umiliţi de atitudinea Guvernului Ponta faţă de concetăţenii noştri din diaspora, să le arate acestora că nu sunt singuri în faţa abuzurilor unui sistem încremenit în comunism. Toţi cei care s-au săturat de aroganţa PSD, de metodele revoltătoare prin care acest partid – stat îşi doreşte să rămână cu orice preţ la conducerea ţării, sunt aşteptaţi miercuri, 12 noiembrie, în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, la Ceas, pentru a le arăta tuturor celor care nu dau doi bani pe lege, că solidaritatea, bunul simţ şi dorinţa de libertate nu au graniţe. Alături de noi va fi şi îndrăgitul actor Florin Zamfirescu, cunoscut pentru rolurile sale memorabile. Domnia sa a răspuns pozitiv invitaţiei noastre, lucru pentru care îi mulţumim nespus”, se arată într-un comunicat de presă remis de tineretul ACL. În mod simbolic, junii liberali vor aprinde lampioane, ca un mesaj de solidaritate la distanţă cu miile de români din diaspora.

Impuls civic simultan cu marile oraşe din ţară

Sâmbătă şi duminică (7 - 8 noiembrie), zeci de mii de persoane au participat la protestele care s-au desfăşurat în mai multe oraşe din ţară şi Diaspora sub genericul “România trezeşte-te!”. Din Oltenia, primii care şi-au anunţat solidarizarea cu manifestaţiile au fost râmnicenii şi craiovenii. Mobilizarea a început la câteva zile după primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale prin intermediul reţelelor de socializare, ca o mişcare de solidarizare cu zecile de mii de cetăţeni români din Diaspora care nu şi-au putut exercita dreptul la vot din cauza organizării lamentabile a alegerilor. Aproape 200 de râmniceni s-au strâns sâmbătă în Centrul municipiului, timp de o oră, sub coordonarea întreprinzătorului local Gili Boruz. “Aşa cum am promis, a fost un eveniment de trezire a conştiinţei civice. Nimeni nu a scandat în favoarea sau împotriva unui candidat, ci am încercat să ne facem auzite nemulţumirile în legătură cu faptul că foarte mulţi români plecaţi din ţară nu şi-au putut exprima elementarul drept constituţional de a alege”, a declarat Gili Boruz.
Mare parte dintre participanţii la protestul de sâmbătă, din Râmnic, au protestat şi în ianuarie 2012 împotriva încercării de demitere a secretarului de stat de la Sănătate, Raed Arafat, sancţionând totodată şi lipsa locurilor de muncă şi înăsprirea regimului de taxe şi impozite de către Guvernarea Boc ori împotriva exploatării aurului pe bază de cianuri în perimetrul Roşia Montană.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...