Volumul lui Gheorghe Smeoreanu “Sfârşitul presei şi ultimul ziarist” este continuarea operei de eseist autentic a autorului. Există cel puţin două argumente pentru această aserţiune: cultura, codul cultural şi talentul. Gheorghe Smeoreanu scrie expresiv, cum rar scriu ziariştii astăzi. Ceea ce înseamnă metabolismul unui cod cultural, dar şi prim planul scriiturii de ziarist. Cultura ar însemna trimiterile, bibliografia, metabolismul unui cod cultural fiind trăirea până la extenuare a acestora, ca mod de existenţă, iar talentul ceea ce se poate, cel mult aproxima, nu şi defini. Tableta “O amintire despre Nelson Mandela în cel mai trist loc de pe pământ” are interogaţii mute. Plânsul lui Nelson Mandela pluteşte deasupra istoriei lumii, precum o modalitate de experiere, în alt palier, de comparat cu Ion Mihalache, fruntaşul ţărănist, sau cu Ion Inculeţ, deputatul moldovean. Altă tabletă are o luciditate tulburătoare: “Vosganian spune: Eu am purtat noroc poporului român. Aşa gândesc toţi. Ponta, Antonescu, Dragnea. Toţi. Toţi cred că poartă noroc poporului român. N-au spus asta Eminescu, Antonescu, Ceauşescu, nici măcar Carol al II-lea n-a avut o asemenea convingere. Ei o au. Ajunsă într-un asemenea stadiu, nebunia nu mai poate fi tratată. În vremea asta, stăpânii mâinilor care i-au votat tremură ca varga de frica zilei de mâine.”
Precizia lexemelor este geometrică, de setat într-o antologie a jurnalismului românesc, de structurat între eseurile care, constatând, “biciuiesc” (termenul aparţine lui Emil Cioran) întremător poporul consanger. Titlul în sine al eseului (“Ciudat popor, păcat că te iubesc”) este individualizant, consolidând o scriitură, smerenistă, de la numele autorului, în publicistica actuală. Ar fi de constatat, în circumstanţele unei geografii culturale vâlcene, prezenţa grupului de la “Curierul” (Ioan Barbu, Traian Dobrinescu, Tudor Iosifaru, Silviu Popescu, Gheorghe Smeoreanu, Petre Tănăsoaica, Lilian Zamfiroiu, ordine alfabetică) între profesioniştii culturii române, diferit axiologic de grupul de la “Forum”, buimăcit de un timp, inexplicabil sau prea explicabil, de blestemul cărţii-cărămidă, carte esteticeşte nevalidabilă, iar ca mesaj păcătoasă, prin cultivarea orgoliului şi a imaginii panoramate, iubind termeni precum “omogenizare”, “bătut în cuie”, neexcluzând laboriozitatea, sacrificiul, pasiunea, însă, într-un alt câmp semantic...
Cel mai emoţionant dialog al cărţii este între autor şi fiica sa, Evi: “Ce îi spun fetiţei mele când începe clasa a V-a?“ sau “La ce bun să citeşti această carte dacă nu îi vei vorbi despre ea copilului tău?”, pe aceeaşi pagină întâlnim aserţiunea: “Cultura care nu se face sânge şi trup e doar o minciună. Cred din tot sufletul că nu existăm decât în ceilalţi, iar dacă spiritul nostru nu e în ei, nu e niciunde”, o variantă pentru: povestea te salvează de moarte. Altă afirmaţie: “Filmele te vor, cărţile te doresc” trimite spre: dragostea vindecă, iubirea te mistuie sau învolburător, dens ca povestea rusă: “Sunt cult în pat şi erotic în sala de concert, înţeleg sânii şi muşc din Rubliov, iar cu ea mă culc, sorry, fiindcă Socrate a murit de mult” sau ca didascalia greacă... Ştiinţa textului când îl citează pe Radu Aldulescu (Amantul colivăresei) într-un context ameţitor, în formulări insolite, de fapt normale pentru proza actuală. Şi revenind: Cărţile mele sunt mai frumoase decât faptele mele. Cărţile mele sunt mai frumoase decât faptele mele. Dar nu mai frumoase decât copilul meu. Copilul meu e mai frumos decât orice pe lume. Dar nu mai frumos decât iubirea pe care i-o port”. Filosofi, teologi, muzicieni, filmologi sunt citaţi la fiecare pagină. Afirmaţia lui Mircea Eliade: “Sensul abscons al orgiei rituale acesta era: suprimarea tuturor limitelor, suspendarea oricăror forme, a oricăror distanţe şi discriminări” (Bahtin scria în acelaşi metasens), Gheorghe Smeoreanu o recomandă, oximoronic evident, ca fiind “cheia” vieţii şi a artei, ceea ce nu înseamnă că este uşor de înţeles şi nici la vedere. Un volum excelent, de conspectat, de meditat şi, cine mai ştie, cu structuri de adâncime, bulversând sensurile...