Părinţii mei m-au învăţat că m-am născut liberă şi că nimeni nu are voie să mă ţină, nici măcar simbolic, într-o cuşcă. Până a muri, tata mi-a explicat că nicio bogăţie de pe pământul acesta nu poate înlocui dreptul de a fi cine vrei să fii, adică un om liber. La rândul meu, i-am învăţat pe cei care mă iubesc că libertatea e o sarcină permanentă, un proces de durată, care poate fi perfecţionat. Şi că, într-un fel sau altul, libertatea este o datorie. Principiile de valoare cu care m-au crescut părinţii mei sunt brusc hârtia igienică a Olguţei Vasilescu. O primăriţă ofuscată, care şi-a ieşit din matcă, fără respect de sine, vine după 25 de ani să ne execute ca cetăţeni, sechestrând dreptul nostru de a ne manifesta pe străzile pe care ne-am redobândit identitatea, independenţa, speranţa. O primăriţă care, cu sau fară acest mandat, este o buruiană.

Lia, nimeni, nici măcar tu nu ai dreptul să ne opreşti. Noi nu mărşăluim pe străzi ca sa îţi cerem ţie ceva, nu ne vindem, nu luăm de la săraci să dăm la baroni, nu mituim sărmani cu o bucată de pâine să vină la vot, nu profităm de cei mai slabi să-i înrăim, nu duşmănim ca tine, cu spume. Noi nu am ieşit în stradă ca tine, să manipulăm, să obţinem funcţii trecătoare, să ne poleim cu glorie. Noi nu am ieşit în stradă ca tine, să promitem ceea ce tu nu ai făcut niciodată. Noi am plecat de acasă ca să îţi arătăm ţie şi celor ca tine că libertatea este posibilitatea de a alege binele, iar obligaţia ta este să respecţi democraţia, nu să-i încătuşezi pe cei care astfel te deranjează. Cei care îi privează pe alţii de libertate nu merită să fie liberi. Noi am plecat pe străzi nu ca să facem ce vrem, ci ca să facem ceea ce se cuvine. Ca să ne priveşti şi să ştii că nu vrem război, dar dacă ţi-l doreşti, suntem mulţi şi peste tot.

Libertatea ta, pe care nimeni nu ţi-a încălcat-o, este cea de care profiţi înverşunată ca să ne jigneşti pe toţi, să ne faci albie de porci, uitând că tu eşti goală, eşti duşmănoasă şi de câte ori scuipi, te pătezi. Dreptul este măsura libertăţii şi nimeni nu te-a cenzurat pe tine, cum tu i-ai cenzurat pe alţii, când, la rândul tău, ca o nechibzuită, ai întrecut măsura. Oamenii care au ieşit în stradă au suflet, au compasiune, au tărie de caracter, au scopuri nobile şi curajul să ceară paşnic ceea ce tu nici măcar nu poţi pronunţa elegant. Sunt oameni simpli, faţă de care ar trebui să-ţi fie ruşine, de câte ori apari apucată de isterie şi îi faci analfabeţi, proşti, slabi de înger, pămpălăi. Sunt oameni solidari, unii ţi-ar putea fi părinţi, sunt oameni care îşi cunosc drepturile şi totuşi nu le încalcă pe ale tale. Sunt umani şi uniţi şi ies în stradă că să-ţi demonstreze că te-ai transformat într-o dronă ghidată de la distanţă.

Lia, democraţia este şi ea o religie. În care noi credem cu sau fără tine. Este un mijloc de a ne împăca, este felul nostru de a-ţi transmite că dictatura te costă umanitatea. Noi am ieşit în stradă pentru că suntem ceea ce alegem să fim şi am ales să nu fim excepţiile tale scandaloase. Am ieşit pentru că ne-am săturat să întoarcem obrazul şi pentru că posibilităţile extraordinare există în oamenii obişnuiţi. Noi şi cu tine nu suntem la fel. Pentru că tu, Lia, eşti o boală a democraţiei, eşti regina unor fanfaroni, temperată de editori care îţi cer bani ca să apari într-o lumină bună, când tu, de fapt, n-ai leac pentru cât de urâtă ai devenit în faţa celor care vor să trăiască frumos.

Lia, poate tu eşti o făptură de elită şi niciodată nu o să îngheţi cu noi pentru cei cărora li se confiscă dreptul de a vorbi, de a se manifesta, de a vota, de a scrie, de a pretinde respectul pe care îl oferă în schimb. Nici nu ai cum, pentru că tu eşti vinovată de nenorocirea asta şi te iubeşti prea mult ca să îţi recunoşti greşelile. Te compătimim, pentru că bogăţia ta fără caracter te-a făcut să trăieşti într-o servitute asumată. Dar, în comparaţie cu noi, cei de care ţi-e milă şi totodată scârbă, eşti săracă, eşti ştearsă şi stearpă sufleteşte. Poate pentru că nouă viaţa ni se pare fără rost dacă nu ne-o punem în slujba unei obligaţii superioare.
Lia, ştiu bine că umilinţa la care ne supui fără să-ţi fim supuşi şi vulgaritatea nu te mai fac de mult o fiinţă fericită. Probabil ai considerat că e mai bine să nu fii dispreţuită pentru ceea ce eşti, ci iubită pentru ceea nu poţi fi. Doar că nu ne poţi minţi pe toţi. Românii care au ieşit în stradă vor acea bucurie pe care o pot culege oriunde şi oricând. Au o sarcină incredibilă şi cu toate acestea o duc până la capăt, dincolo de mârşăvia ta, care te face pe cât de stridentă, pe atât de neputincioasă. Părinţii mei m-au învăţat să nu renunţ niciodată să lupt pentru ceea ce cred. Nici când persoane ca tine apar să pună piedici. Mi-au spus că ura celor ca tine, care vor totul pentru ei, nu calculează, nu cugetă şi este viciul sufletelor înguste.

Lia, eu nu vreau ca urâtul din tine să vorbească limba naţiunii mele. Nu o vreau pretextul tiraniilor josnice. Nu vreau decât să muşti din cuvântul libertăţii mele, nu din libertatea mea şi a semenilor mei. Şi să-l citeşti singură, când nu te vede nimeni. Şi-apoi, dacă te simţi împăcată cu ceea ce eşti, pentru mine rămâi aceeaşi. Regina care se uită în oglindă din vârful unui morman de gunoi.