Cursul dolarului american a crescut în 6 octombrie la 3,5195 lei, nivel care nu a mai fost atins din 22 noiembrie 2012. A urmat o scădere la un minim de 3,4506 lei, pentru ca la sfâşitul lunii trecute media să urce la 3,5098 lei. Pe fondul aprecierii puternice faţă euro, dolarul a crescut în prima şedinţă din noiembrie la un nou maxim al acestui an de 3,5319 lei.
Parcursul din octombrie al raportului euro/leu a fost agitat, cursul fluctuând între un minim de 4,4030 şi un maxim de 4,43 lei.
Sfârşitul lunii trecute a adus deprecierea euro, tendinţă care s-a manifestat şi în prima şedinţă din noiembrie, când cursul a coborât de la 4,4139 la 4,4133 lei, iar tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,41 şi un maxim de 4,4190 lei.
Francul elveţian a fluctuat în octombrie între 3,6353 şi 3,6703 lei, pentru ca începutul lui noiembrie să aducă o medie de 3,6614 lei.
Volatilitatea euro se va menţine în culoarul 4,38 – 4,45 lei. La începutul anului, majoritatea analiştilor locali prognozau pentru decembrie o medie de 4,48 lei, în timp ce vârful ar fi urmat să fie de 4,65 lei. Reamintim, că euro a atins, în primele săptămâni din acest an, un maxim de 4,5447 lei.
Analiştii de la BCR-Erste Bank estimează pentru anul viitor, într-un raport recent, o medie a euro de 4,44 lei, „aproape neschimbată faţă de acest an, dar cu episoade de volatilitate crescută”. Aceştia se aşteaptă ca BNR să intervină în piaţă pentru a limita aprecierea euro în apropierea valorilor 4,5 – 4,6 lei, principalul motiv fiind posibila împărţire a puterii în Parlament, după încheierea turului al doilea al alegerilor prezidenţiale, care ar putea crea aversiune faţă de risc.
Octombrie a fost o lună foarte agitată şi pentru perechea euro/dolar, aceasta scăzând în prima parte a lunii la 1,2501 dolari. A urmat un val de operaţiuni speculative, care au făcut ca euro să urce aproape de 1,2850 dolar.
În perioada analizată, tendinţa de scădere a euro s-a menţinut, el coborând, în data de 3 noiembrie, pentru prima dată începând cu august 2012, la 1,2440 dolari.
Creşterea dolarului s-a datorat măsurilor de politică monetară adoptate săptămâna trecută de Rezerva Federală americană, privind încheierea programului de achiziţii de active („Quantitative Easing”), care a început în 2088, la scurt timp după declanşarea crizei financiare, cât şi de consolidarea economiei SUA.
Un rol important a revenit comunicatului de presă care a urmat încheierii şedinţei Fed, din care reieşea că perioada de menţinere a dobânzii din SUA aproape de 0% s-ar putea încheia mai rapid.
La deprecierea euro va contribui şi faptul că BCE a anunţat că ar putea începe luna aceasta să cumpere titluri de stat şi obligaţiuni securizate din sectorul privat din zona euro, pentru a stopa deflaţia şi recesiunea.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro coborât pentru decembrie de la 1,2765 la 1,2491, respectiv de la 1,2732 la 1,2590 dolari pentru martie iar preţul futures al unciei de aur a scăzut pentru decembrie de la 1.216 la 1.163 dolari.
Analiza cuprinde perioada 28 octombrie – 3 noiembrie.
Economic
03.11.2014
Nou maxim pentru dolar

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >