Sport

Fotbal, Liga a II-a, Fortuna Câmpina

Aurelian Stamate: Am adus Vâlcea în situaţia de a se descumpăni, asta a fost cheia jocului

Cu Aurelian Stamate pe bancă, Câmpina a reuşit la Vâlcea al doilea succes consecutiv în campionat, iar tehnicianul a impresionat la conferinţa de presă prin discursul său. ”Am întâlnit o echipă bună, dar noi ne-am dovedit puţin mai pe joc. În prima repriză, am greşit o dată şi am luat gol, de două ori ne-am rugat să rateze adversarul, dar ratările fac parte din joc, jocul nu a mers cum ne-am gândit noi. Echipa era pregătită mental să joace la orice scor, probabil că 0-2 o îndârjea şi mai mult. La pauză, am avut liniştea necesară să stabilim o strategie prin care să ne punem în valoare calităţile speciale ale jucătorilor, orientarea bună în teren, scoaterea balonului din centru şi luarea deciziilor foarte repede pentru jucătorii din faţă, care sunt destul de rapizi şi bine organizaţi. În felul acesta am început să dominăm jocul, să ne creăm des situaţii de a marca şi am adus adversarul în situaţia de a se descumpăni, asta a fost cheia jocului. În prelungiri, fundaşii noştri laterali erau în careul advers, noi încercăm să temperăm acest curaj ofensiv, dar acest curaj vine din valoare. Sincer, am sperat să câştigăm mai uşor, dar am întâlnit o echipă bună”, a spus Stamate.

Antrenorul Fortunei consideră că are jucători peste nivelul primului eşalon. ”Am găsit jucători cu calitate tehnică foarte bună, cu viteză, peste media Ligii I, vă rog să reţineţi, dar cu unele probleme de motivare, au rămas cu senzaţia jocului cu Dinamo. Încerc să îi aduc pe jucători la starea emoţională dinaintea jocului cu Dinamo şi să clarificăm nişte probleme tactice şi să reuşească să se exprime la 100%. Stabilitate financiară există, dar nu există încă încrederea jucătorilor în forţele proprii, să creadă cu adevărat că pot promova. Am pierdut puţin teren, ne va fi greu să revenim, jucătorii trebuie să prindă încredere, să câştigăm joc după joc, atunci lucrurile sunt în regulă”.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...