Sport

Fotbal, CSM Rm.Vâlcea

Ionuţ Stoica: Ne pare rău că am făcut mult mai puţine puncte decât doream, sper să recuperăm pe parcurs

Căpitanul echipei CSM Rm.Vâlcea, Ionuţ Stoica (26 ani) a răspuns pe pagina oficială de facebook a clubului, la întrebările venite de la fanii echipei din Zăvoi. Fotbalistul este unul dintre cei mai vechi jucători din lot, fiind transferat de Damila, pe când juca în Liga a III-a, de la conjudeţeana FC Oltchim.
Iată răspunsurile date de Ionuţ Stoica pe facebook la cele mai interesante întrebări ale fanilor.

Ar rezista actuala echipă în Liga I, cu actualul lot?

-Sunt mulţi fotbalişti valoroşi în lot, dar, cu siguranţă, ne-ar trebui întăriri. Dacă am promova, important ar fi să ne menţinem. Sunt sigur că tribunele s-ar umple dacă echipa ar fi în Liga I, vâlcenilor le place fotbalul de calitate.

Obţine Vâlcea două victorii în următoarele două jocuri, ambele pe teren propriu, cu Câmpina şi Pâncota?

-Acesta este şi obiectivul nostru pe termen scurt. Cu ajutorul suporterilor, putem să învingem echipele Fortuna Poiana Câmpina şi Şoimii Pâncota. Vă aşteptăm la stadion, împreună învingem, împreuna suntem mai puternici!

Te mai gândeşti la un transfer în Liga I?

-Pentru orice fotbalist, obiectivul principal este să joace în primul eşalon. Sincer, nu mă gândesc acum la acest lucru, important este să mă pregătesc aşa cum trebuie, să îmi fac treaba bine! Momentan sunt jucător al CSM, mai am încă un an şi jumătate de contract şi mă simt foarte bine aici. Despre eventualele oferte, le voi discuta cu cei din conducerea clubului.

Pe ce loc termină CSM în actualul sezon?

-Trebuie să terminăm cât mai sus în clasament, nu e important cine o sa fie golgeter. Sunt convins că nici colegii mei nu se gândesc la acest lucru! Acum, ne gândim doar să facem cât mai multe puncte.

De ce s-a început greu actualul sezon?

-Şi nouă ne pare rău că am făcut cu mult mai puţine puncte decât ne doream, sper să recuperăm pe parcursul campionatului, echipa are valoare. Eu cred că am avut şi ghinion, oricum echipele care au jucat cu CSM s-au mobilizat, s-au apărat în special. Am spart gheaţa cu FC Caransebeş şi sper să o ţinem tot aşa.

Ultimul gol al tău este în urmă cu trei ani, când vine o reuşită?

-Eu sper să marchez sâmbătă, dar cel mai important este să învineg, repet, cu ajutorul suporterilor.

Ai fost folosit în acest sezon şi mijlocaş central, deşi postul tău de bază este fundaş central. Unde preferi să joci?

-Sunt mulţi jucători care evoluează pe posturile de fundaş central şi mijlocas la închidere. Sarcinile sunt asemănatoare, iar in funcţie de strategia antrenorului principal pentru respectivul meci, acesta decide pe ce post joc. Mă simt bine în ambele poziţii!

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...