Săptămâna trecută, reprezentantul Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a recomandat Primăriei Râmnicu Vâlcea (care deţine 65% din acţiunile APAVIL SA) să organizeze cât mai repede alegeri parţiale pentru funcţia de primar dacă vrea ca operatorul serviciului public de alimentare cu apă şi canalizare să obţină efectiv împrumutul de 13,85 milioane de euro necesari pentru asigurarea cofinanţării proiectului pe POS Mediu (8,55 milioane) şi construcţiei a 4 microhidrocentrale (5,3 milioane), acordat de BERD cu o dobândă de 2,25%/an, pentru un termen de rambursare de 15 ani şi cu o perioadă de graţie de 5 ani. Prima tragere din împrumut trebuia realizată încă din 19 noiembrie 2012, dar tensiunile politice din cadrul defunctei USL au avut ca efect întârzierea stabilirii de către Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a unui reprezentant în CA al SC Apavil SA. Din punct de vedere politic, situaţia părea a se fi lămurit abia în urmă cu două luni, stabilindu-se şi un nou termen pentru prima tragere din împrumut – 19 octombrie a.c. Totuşi, BERD l-a mandatat pe reprezentantul său în România să atragă atenţia administraţiei publice că instabilitatea politică la nivel local continuă, având în vedere că nu există un primar legitim, ales de populaţie, în condiţiile în care, teoretic şi legal, şi Consiliul Local poate fie dizolvat.
Matei, lovit în orgoliu de interpretarea juridică a avocatului băncii
Reprezentantul BERD a dialogat săptămâna trecută cu viceprimarul Eduard Vîrlan (PNL), vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Dumitru Persu (PSD) şi directorul general al Apavil SA, ing. Cristian Jianu. Eduard Vîrlan confirmă faptul că instituţia financiară insistă să fie organizate alegeri parţiale pentru funcţia de primar al Râmnicului. “Discuţiile au relevat că pe ei (BERD – n.r.) îi interesează că, la ora actuală, este o situaţie de incertitudine la municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru că nu mai avem primar. Pentru a lua banii de la BERD, trebuie să avem alegeri, ni s-a recomandat să stabilim cât mai rapid un calendar cu data alegerilor”, ne-a declarat viceprimarul liberal. De partea cealaltă, edilul-şef interimar Ion Gigi Matei (PSD) se simte uşor lezat de excesul de zel al reprezentantului BERD în România. “Este o interpretare juridică uşor aberantă a situaţiei şi clauzelor contractuale. Cred că avocatul român a făcut exces de zel, conştient fiind că putem lua credit şi de la altă bancă, aşa cum a subliniat şi domnul Dumitru Persu”, a afirmat Matei, care speră, totuşi, în reconsiderarea poziţiei de către conducerea băncii europene.
“Un împrumut cu dobândă de numai 2,25 la sută pe an vom găsi mai greu”
Directorul Apavil, Cristian Jianu este sceptic în privinţa şanselor societăţii de a mai trage banii din împrumut, dar încă nu dramatizează, considerând că încă ar mai fi şanse ca reprezentanţii BERD să fie convinşi că doar Guvernul stabileşte data alegerilor locale. “Urmează să vedem ce răspuns oficial primim de la ei după ce le-am trimis în scris şi punctele de vedere ale Primăriei, Consiliului Judeţean şi Prefecturii Vâlcea. Cei de la BERD trebuie să înţeleagă că nu poate da cineva din plan local o dată a alegerilor, aceasta fiind atribuţia Guvernului. Cert este că pe 19 octombrie trebuia să fie tragerea şi s-a depăşit şi acest termen. A expirat şi perioada de doi ani, iar de acum se poate orice. E complicat să fie contractat alt împrumut, de la altă bancă, la o dobândă comparabilă cu cea oferită de BERD, de 2,25 la sută pe an. Deocamdată, nu ne încurcă faptul că nu am luat creditul, dar suportăm nişte penalităţi care curg, începând cu data de 19, reprezentând comisionul de neutilizare a banilor prevăzut în contract”, a explicat directorul general al Apavil SA.