Administraţie

Aeroportul din Craiova are un nou turn de control

Investiţia se ridică la aproape 214.000 de euro, iar lucrările au fost supervizate de către Administraţia Română a Serviciilor de Trafic Aerian – ROMATSA

Vineri, 10 octombrie, în prezenţa a numeroase oficialităţi, a fost inaugurat noul turn de control al Aeroportului din Craiova, clădirea fiind destinată atât activităţii operaţionale, cât şi celei administrative.
“Inaugurarea noului turn de control al Aeroportului din Craiova este un eveniment în premieră naţională, după aproape 40 de ani. Vechiul turn de control din Craiova a fost dat în folosinţă în anul 1959, odată cu redeschiderea aeroportului pentru traficul aerian civil după înfiinţarea sa în anul 1938. În perioada 1998-1999, au fost efectuate de către Regia Autonomă ROMATSA, Direcţia de Asigurare a Navigaţiei Aeriene, lucrări de reparaţii, amenajări interioare şi dotări cu echipamente necesare funcţionării la standarde naţionale. În 2012, prin grija CJ Dolj, a fost ridicată clădirea noului turn de control, având destinaţie atât pentru activitatea operaţională, cât şi pentru cea administrativă, răspunzând unei nevoi permanente de modernizare a serviciilor de navigaţie aeriană furnizate de controlorii de trafic aerian”, a spus Ion-Aurel Stanciu, director general interimar ROMATSA, prezent la eveniment.

Prioteasa: “Modernizările vor continua cu reabilitarea pistei”

Potrivit şefului ROMATSA, în 2013 instituţia a efectuat lucrări de amenajare la clădirea noului turn de control şi a instalat echipamente specifice în valoare de aproximativ 214.000 de euro. “Avem de gând să continuăm modernizarea şi în viitorul apropiat. Concret, împreună cu echipa mea, am analizat şi trebuie să schimbăm anumite utilaje şi echipamente pentru creşterea siguranţei navigaţiei aeriene”, a mai spus Stanciu.
Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, a afirmat că realizarea noului turn la Aeroportul din Craiova este un proiect de succes al aviaţiei româneşti. “Faptul că Aeroportul din Craiova ar putea să ajungă al doilea aeroport din ţară, după Otopeni, pe noi ne stimulează să facem cât mai mult. Urmează pista la reabilitare, platforma, opt parcări de aeronave, cu o investiţie de 25 de milioane de euro”, a declarat Prioteasa.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...