Traian Băsescu a plecat cu flacăra prin ţară. Călătorind într-un fel de colind anti-USL, Băsescu încearcă să retrezească în popor sentimentele anti-corupţie şi anti-baroni PSD din vremea primei suspendări. Actorul principal este acelaşi, dar nu putem ignora colosala diferenţă dintre distribuţia de acum a piesei şi trupa care a jucat şi a reuşit să seducă publicul, salvându-l pe Băsescu de la demitere, în mai 2007, sub sloganul electoral: „Să nu vorbesc. Asta vor ei... Tu ce vrei?”
Confruntat cu a doua suspendare şi trimitere la voia poporului, Traian Băsescu, sfătuit sau nu de echipa consilierilor de imagine, încearcă să se reinventeze. Oraşele ţării sunt bântuite de o jumătate de Traian Băsescu 2007 – cruciatul anticorupţie, voinicul cel viteaz care se ia la trântă cu parlamentarii trădători călare pe jumătate de Traian Băsescu 2012 – eroul anticriză şi garantul respectării României de către Europa, altfel spus, de o fiinţă mutantă cuprinsă de un extaz aproape mistic ce o face să viseze că ar fi putut salva „Titanicul” de la scufundare. O fiinţă mutantă care a rezultat dintr-o bizară simbioză între trecutul şi prezentul băsescian, o ciudăţenie care nu ne mai loveşte copiii la mitingurile electorale, ci îi ia în braţe, cu o stângăcie dubioasă şi ne vorbeşte despre lovitura de stat dată de politrucii USL care, peste noapte, au devenit vinovaţi pentru toate relele acumulate în cei opt ani de când Traian Băsescu ne păstoreşte.
Personajele din echipa de campanie a lui Traian Băsescu nu sunt mai puţin dubioase. Întâlnim triste şi falimentare figuri precum Elena Udrea, ex-ministru al dezvoltării şi turismului sub coordonarea căreia s-a reuşit „performanţa” ca Uniunea Europeană să suspende aproape total accesul României la fondurile europene pe motiv de extremă corupţie şi birocraţie, Mihai Răzvan Ungureanu, ex-membru supleant al CC al UTC transformat peste ani în „democrat” şef de serviciu de informaţii şi prim-ministru, Emil Boc, rămas în conştiinţa populară ca cel mai slugarnic prim-ministru din istoria post-decembristă a ţării şi „last but not least”, Elena Băsescu aka EBA, a cărei alegere în Parlamentul European a fost forţată de tăticuţul Traian Băsescu prin sfidarea celor mai elementare norme de democraţie şi mai ales, de bun simţ.
Flacăra lui Băsescu nu poate fi a democraţiei pentru că cei care au aprins-o sunt nişte fantome care au călcat cu bocancii pe figură această democraţie. Nu poţi face o democraţie veritabilă cu Udrea, Boc sau EBA, orice român, din cel mai izolat cătun înţelege acest adevăr simplu. De aceea, teamă ne este că flacăra lui Băsescu devine treptat un fel de torţă a lui Nero, care va da foc la ceea ce a mai rămas din România.
Macabru este însă faptul că suntem condamnaţi, că o soartă implacabilă ne aruncă spre pierzanie, spre Marele Incendiu. Dacă Băsescu nu va fi demis prin referendum, atunci el va fi un atotputernic „Nero redivivus” şi va mistui în focul răzbunării atât pe politrucii USL, cât şi bruma de democraţie care ne-a mai rămas, clanurile PDL întorcându-se cu şi mai mult tupeu la ceea ce se pricep mai bine, adică la jefuirea ţării. Dacă Băsescu va fi demis prin referendum, atunci vom fi iobagii unui Nero-hidră cu mai multe capete mici, dar la fel de veninoase ca unicul cap al lui Băsescu-Nero Împărat, iar focul victoriei USL ne va arunca în iadul partidului-stat, al plutocraţiei atotputernice a baronilor locali şi al ”uselerizării” ţării, aşa cum s-a întâmplat în vremea guvernului condus de actualul deţinut de drept comun Năstase Adrian.
Vrem, nu vrem, România este condamnată la incendiere şi foarte probabil în cetatea noastră nu se vor găsi creştinii din timpurile lui Nero care au mers senini la moarte, înfruntând curajos demenţa împăratului şi cruzimea slujitorilor lui. De acest incendiu distrugător nu ne poate scăpa nimeni, nici măcar Europa, aşa că, dragi români, pregătiţi-vă să fiţi călăi sau victime. Alegerea este a voastră!
