Opinii

 

Iar rămâne totul o lungă teorie…

Greu de imaginat un domeniu al societăţii româneşti care a ţinut cu o consecvenţă demnă de o cauză mai bună prima pagină a presei – quality sau tabloide, nu are importanţă – aşa cum a făcut-o învăţământul. Fie că a fost în cauză începutul anului şcolar şi universitar, cu şcoli fără autorizaţii de funcţionare, reparaţii de mântuială făcute de firme clientelare, manuale controversate dacă nu chiar dubioase şi tradiţionalele busculade la cazarea pe bază de şpagă în căminele studenţeşti, fie că a fost vorba de sfârşitul şcolii, cu examenul de capacitate şi, evident, bomboana pe colivă numită bacalaureat, care se pare că deţine recordul de longevitate jurnalistică şi desfăşurările nu dau de înţeles că se vor opri aici. Hai să facem puţină istorie.

1. Primul dintre miniştrii resortului în cauză care au reuşit să-şi lipească eticheta de bulibăşitor al rânduielilor din ogradă a fost Virgil Petrescu prin anii 1997-1998. Acest ministru, cu precepte de doctor docent şi „maniere“ de plutonier-major, a fost primul diriguitor care a produs turbulenţe masive în metodologia de desfăşurare a bac-ului. Drept este că a vrut să-şi pună eticheta de prim-reformist al sistemului, dar, fatalmente, socoteala de acasă nu s-a brodit cu cea din târg. N-a fost însă singurul experiment ratat.

2. Nici problema manualelor alternative n-a fost scutită de episoade tensionate. Prin anul 2002, în timpul ministeriatului d-nei Ecaterina Andronescu zisă Abramburica, la o licitaţie de manuale pentru limbile străine, Editura Oxford (!!!) filiala România a pierdut concursul, câştigătoare fiind desemnată o obscură editură de garsonieră. Contactată pentru explicaţii, d-na E.A. a răspuns cam aşa: noi producem manuale pentru mintea şi buzunarul românului. Bref. Asta îmi aduce aminte de fabula lui La Fontaine cu privighetoarea care a pierdut concursul de canto în favoarea ciorii, din juriu făcând parte mistreţul, măgarul şi bursucul.

3. În legătură cu condiţia şcolilor la început de toamnă, au intrat de mult în folclor cazurile de reparaţii ale grupurilor sanitare făcute la preţ de garsonieră sau chiar mai mult şi, bineînţeles, garduri împrejmuitoare ale respectivelor clădiri la preţ de limuzină clasă medie. Replicile directorilor respectivelor instituţii către jurnaliştii curioşi: Nu sunteţi voi mai deştepţi ca specialiştii (!!!) care au proiectat şi construit chestiile astea. Şi directorii au avut câştig de cauză.

4. Ca să ne întoarcem de unde am plecat, la pct. 1, de atunci până în zilele noastre, nicio ediţie de examen de bacalaureat nu a fost scutită de „bombe“ de presă. În ordine, subiecte-capcană zice-se nepotrivite pentru un asemenea context, procentaje de promovare de 98% într-un judeţ şi 65% în cel vecin, subiecte distribuite cu o zi înainte de examen seara la colţul străzii (chiar jurnaliştii au pus mâna pe ele acum câţiva ani), supraveghetori prinşi cu „protocolul“ mic (rimează cu plic) şi, bineînţeles, ultimele două ediţii marcate de prezenţa camerelor de supraveghere care au bărbierit procentajele acelea triumfaliste de promovare din anii trecuţi până la valori aproape ridicole, dar şi mai aproape de realitate.

5. Ca să nu se tragă (eronat) concluzia că arunc cu pietre în curtea şcolii, ar fi bine ca părinţii să îşi amintească cum au fost în postura de prim-stricători de şcoală, supralicitând şi impunând filiera teoretică deoarece, nu-i aşa, nu se făcea ca odraslele lor să mai tragă la şaibă ca pe vremea de dinainte. Respectivii părinţi voiau să-i facă (cel puţin) avocaţi, manageri şi vedete de televiziune. Guvernările, evident, n-au vrut să supere „masele largi populare“ şi s-au conformat deîndată.

Cu considerentele de la pct. 1-5, îl parafrazez pe poet: Şi fi-va iarăşi bac-ul, cum fost-a orişicând/Dar iar rămâne totul o lungă teorie. Colegii mei jurnalişti nu vor duce lipsă de subiecte-beton, asta-i sigur. Să fie fericiţi…

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...