Sport

Fotbal, CSM Rm.Vâlcea

Cucui şi Pîrvulescu, în lotul pentru Satu Mare

Vâlcenii au plecat azi spre Satu Mare, acolo unde sâmbătă, vor înfrunta Olimpia, în etapa a VI-a a Seriei B2.

Echipa vâlceană are multe absenţe importante, însă, din fericire, fundaşii centrali Pîrvulescu şi Cucui au făcut deplasarea şi sunt şanse ca ei să fie sâmbătă pe teren, după ce azi s-au pregătit normal. Nu fac parte din lot Geantă, Stancu, Deaconescu, Câju şi Coman, care sunt accidentaţi, dar nici Ad.Popa, exilat la echipa secundă. În schimb, din lot face parte şi ultimul transfer, nigerianul Konyeha, care ar putea debuta sâmbătă. În plus, antrenorul Erik Lincar revine pe bancă, după ce şi-a ispăşit suspendarea de trei etape.
Pentru Vâlcea, victoria este obligatorie, în tentativa de a rămâne cu şanse în lupta pentru promovare. Echipa din Vâlcea va ajunge de azi la Satu Mare şi se va caza la Hotel Aurora, un stabiliment cotat la 3 stele.

Olimpia are şi ea destule probleme, după un start ratat de sezon. Burlacu a fost eliminat etapa trecută şi este automat suspendat, Bujor şi-a reziliat contractul, iar Apostu a fost trimis la echipa secundă.

Echipe probabile:

Olimpia: Anca – Micaş, Fl. Mureşan, Heil, Iuhas – Scvarzkopf – Gavrilescu, Bic, Villand, Muntean – Boştină. Antrenor: Cosmin Bodea

Vâlcea: D.Popescu- Samson, Cucui, Pîrvulescu (Dumitraşcu), Briceag- V.Munteanu, I.Stoica, Ov.Popescu - Nkongue, Codin, Neagu. Antrenor Erik Lincar

Partida Olimpia - CSM Râmnicu Vâlcea se va juca sâmbătă, cu începere de la ora 11.00.


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...