Ultima Oră

Tragedia din Alunu-Vâlcea reconfirmă nepăsarea autorităţilor

Doar o cercetare penală riguroasă poate scoate la lumină responsabilitatea cui era să izoleze fosa septică abandonată din curtea şcolii Colteşti

Claudiu Cristea, de 14 ani, a căzut vineri, 26 septembrie, într-o fosă septică din curtea Şcolii cu clasele I-VIII din satul Colteşti, comuna Alunu. Majoritatea martorilor oculari confirmă faptul că elevul, aflat în recreaţie, a dorit să braveze în faţa prietenilor şi să demonstreze că are forţa de a ridica capacul greu de beton al amenajării imprudent neîngrădite de autorităţi şi conducerea şcolii. După ce, în mod miraculos, a reuşit performanţa, s-a dezechilibrat şi a căzut drept în cap de la o înălţime de aproximativ un metru şi jumătate. Intervenţiile de urgenţă ale specialiştilor de la Ambulanţa Horezu şi, ulterior, Smurd, s-au dovedit tardive, copilul decedând. În urma tragicului eveniment a rămas o familie îndurerată, dar şi incertitudini generale, alimentate poate chiar de eventualii responsabili, legate de cine ar fi trebuit să ia măsuri din timp pentru ca această moarte stupidă să nu fi fost înregistrată.

Primarul nu-şi reproşează aproape nimic

“Eu, personal, nu mă simt responsabil, decât poate în faţa lui Dumnezeu pentru tragedia care s-a petrecut. Imaginaţi-vă că fosa respectivă este amenajată de şapte ani de zile, nu de curând! Şcoala are toate utilităţile asigurate în mod civilizat. Capacul fosei este tot din beton armat şi câtăreşte aproape 100 de kilograme, nu văd ce altă măsură de asigurare se putea lua. Cine îşi putea imagina că un tânăr de 14 ani va încerca şi va şi reuşi să-l ridice? Din cercetări a reieşit că încercase acelaşi lucru şi cu o zi înainte, dar nu reuşise. S-a ambiţionat a doua zi şi, după ce a reuşit, s-a dezechilibrat şi a alunecat în fosă. Am ajutat familia Cristea cu ce am putut la pregătirea înmormântării. Nu este un ajutor destinat exclusiv pentru acest tragic eveniment. Avem, pe lângă primărie, o organizaţie non-profit care se ocupă cu strângerea de fonduri pentru astfel de nedorite evenimente şi cu ajutorul căreia intervenim, în măsura posibilităţilor, în ajutorul oricărui cetăţean din comună care trece prin greutăţi”, ne-a declarat Vasile Boeangiu, primarul comunei Alunu.

Omniprezentul nume Boeangiu, ocolit cu disperare din calea responsabilităţii

Directorul şcolii în curtea căreia s-a petrecut tragedia poartă acelaşi nume Boeangiu ca şi edilul-şef al localităţii. Cecilia Boeangiu, pentru că despre ea este vorba, pare a cunoaşte acelaşi “refren” pe care mai toţi decidenţii locali l-au expus jurnaliştilor. “Profesorul supraveghetor era în cancelarie pentru a lăsa catalogul şi se pregătea să facă de serviciu pe şcoală. Cred că totul s-a întâmplat în doar două minute. În general, copilul a fost un elev cuminte, mai energic, dar nu ne-a creat probleme niciodată. Nu este nimeni vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat, aşa a fost să fie, nu găsim vinovăţie nimănui! Nu putem arunca vina nici pe cadrele didactice, şi nici pe instituţia primăriei!”, a declarat directoarea.

"Eu, personal, nu mă simt responsabil, decât poate în faţa lui Dumnezeu, pentru tragedia care s-a petrecut. Imaginaţi-vă că fosa respectivă este amenajată de şapte ani de zile, nu de curând!" - Vasile Boeangiu, primar comuna Alunu.

DSP: Şcoala este una recent modernizată, racordată la canalizare!

Mihaela Brănescu, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vâlcea, consideră că instituţia pe care o conduce a procedat corect atunci când a dat aviz de funcţionare Şcolii din Colteşti, comuna Alunu. “Autorizaţia a fost dată în baza unui control riguros efectuat de reprezentanţii instituţiei noastre la faţa locului. Am reverificat şi eu zilele acestea şi se confirmă faptul că şcoala era una recent modernizată, racordată la sistemul de alimentare cu apă curentă şi canalizare existent în comună. Fosa septică în care a căzut elevul, adâncă de aproximativ un metru şi jumătate, este nefolosită, goală, curăţată şi era acoperită cu un capac din beton armat foarte greu”, ne-a declarat Mihaela Brănescu.
“Era un capac de peste 100 de kilograme. Nu ştiu dacă eu, un adult, sunt capabil să îl ridic... Se pare că a reuşit să-l ridice până la o anumită înălţime, după care l-a scăpat. Elevul a căzut în fosă şi capacul a venit peste el… Din punctul de vedere al ISJ, nu avem ce repro;a. Ambele şcoli din Alunu sunt unităţi cu dotări şi baze sportive moderne”, a declarat şi Ion Gherghinaru, inspectorul-şef al ISJ Vâlcea.

Sute de locuitori la înmormântare, festival amânat

Medicul legist ce a efectuat necropsia confirmă sec că elevul decedat a suferit un traumatism cranio – cerebral după ce, în cădere, s-a lovit la cap de capacul de beton al fosei. “Băiatul a suferit un traumatism cranio-cerebral, o hemoragie cerebrală. Sigur, în cădere, s-a lovit de placa de beton, iar moartea a survenit imediat”, a precizat medicul Daniel Roncea din cadrul IML Vâlcea.
Sub coordonarea unui procuror de caz, poliţiştii vâlceni au deschis un dosar penal în această speţă. Duminică, 28 septembrie, Claudiu Cristea a fost înmormântat, la ceremonie, alături de familia sa, participând sute de locuitori ai comunei. Cel mai probabil, peste tristul eveniment se va aşterne, încet, încet, muşamaua nepăsării. Drept este, totuşi, să precizăm că, aşa cum menţionează şi un anunţ de pe site-ul Primăriei Alunu (www.alunu.ro), comuna se află în doliu, iar administraţia locală a decis amânarea ediţiei a VII-a a Festivalului localităţii...

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...