Umerii n-au fost croşetaţi unul lângă altul, împreună. De aceea, întotdeauna plângem doar pe câte unul. Şi totuşi, când se ridică neştiutori, o fac simultan şi uniţi, întâi ca nişte culmi de dealuri, apoi ca nişte creste de munţi.
Poate, din această cauză, detestăm să aruncăm o măsea de atenţie, un ciot din privire peste propriul jug. Uităm că aşa devenim nuanţa închisă din duhul unei lumini, uităm că devenim nişte ocne umbroase sau nişte umbrele deschise sub ploi care s-au terminat de mult. Peste umărul nostru e lumea care, ce-i drept, s-a grăbit să crească, crezând că va fi fericită dacă ea e toată a ei. Peste umărul nostru, unul stâng sau drept, se află exuberanţa care are nevoie şi ea de-o mângâiere, de-o majoritate blajină. Se află libertatea pe care o dăm cuiva să plece, se află sacrificiile şi cântecele de mahala.
Peste umărul nostru sunt alţi orbi cu alţi umeri peste care nu privesc decât cu strigătura. Peste umăr sunt ţipete care cedează rândul jucătorului următor, spărgându-se ca burta unei balene de burta unui val mânios. Peste umăr sunt bogaţii microscopici care vor întrebuinţare. Peste umăr sunt pungaşii care merg pe cărbuni încinşi pentru a fi strânşi din nou la sânul care nu mai cere socoteală spinoasă. Peste umăr de propria-ţi răsuflare stau hrăpăreţii timizi, jucării pentru proşti şi bumeranguri pe care doar ştii să le arunci. Peste umărul nostru sunt toate faptele comune, avioanele pe care le arătam cu degetul şi geamurile pe care le-am spart neînfricaţi. Peste umărul nostru sunt grijile altora care atârnă greu, sunt ideile de putere în inima după care omitem voit să întoarcem capul. Peste umărul nostru sunt oamenii puternici care devin fantome fără să ştim de ei, sunt fluturii pe care nu mai ştim să-i colorăm, sunt vecinii care glumesc la curăţenia de primăvară. Sunt picioarele acelea care se schilodesc păşind întruna după o voce potolită.
După umărul nostru sunt cofetăriile cu amandine şi leagănele pe care nu le împingem ahtiaţi după drumul spre stele. După umărul nostru sunt copiii care se întreabă cum i-am adus pe lume, de ce suntem aşa frumoşi, dar rari. Sunt reţelele de înaltă preţuire deasupra cărora sa coc doar păsări călătoare de a căror întoarcere nu ne mai aducem aminte. Peste umăr de noi sunt imboldurile şi înflăcărările care ne ascund evenimente menite să se întâmple. Peste umăr de noi sunt bărbaţii pe care îi adorăm ca pe nişte Dumnezei mai mici, şchiopii şi răniţii cu care nu mai traversăm de mână. Peste umăr de noi sunt trenurile albastre cu oameni necăjiţi şi nevoia de a ne întoarce de unde plecăm. Peste umăr de noi sunt cei care ne păzesc şi n-au gura mare.
Te îndemn, oriunde ai fi, să priveşti peste umărul tău. Chiar dacă nu e sărutat sau răsfăţat, nu-l trata drept un paravan pentru ce nu ţi-e uşor să vezi. Pentru că dincolo de umărul tău sunt copiile tale cu umeri, din cauza cărora, seară de seară te rogi pentru priviri întoarse.