Neîncrederea sistemului bancar în abilităţile BNR de a administra corect, transparent şi consecvent lichiditatea din sistemul monetar este surprinsă foarte bine de preţul creditelor noi. Acestea arată că băncile folosesc pentru preţul creditelor scenariul cel mai pesimist. În acest scenariu, băncile sunt nevoite să ceară lichiditate de la BNR în schimbul titlurilor de stat. Numai că preţul este mult mai mare decât cel la care banca naţională ar injecta lichiditate din proprie iniţiativă. În primul caz, preţul îl reprezintă dobânda la facilitatea de creditare, iar în al doilea rata dobânzii de politică monetară.
Pentru a oferi mai multă influenţă/putere dobânzii de politică monetară, BNR trebuie concomitent să reducă diferenţa dintre cele două dobânzi şi să administreze mai transparent şi mult mai consecvent lichiditatea din piaţă. Astfel, ar trebui să vedem, nu ca excepţie, dar ca regulă, dobânzile din piaţa interbancară la termen scurt în jurul dobânzii de politică monetară şi o relaţie mai strânsă între dobânzile la credite noi şi dobânda de politică monetară.
Marjele mari, încă, pentru creditele în lei sunt explicate în mare parte şi de volatilitatea dobânzilor de pe piaţa interbancară, care arată modul opac şi arbitrar de administrare a lichidităţii de către BNR.