Autorul golului, Pablo Brandan spune că defensiva este cea mai importantă. „Suntem fericiţi cu nouă puncte în trei meciuri, chiar dacă nu s-a jucat spectaculos, echipa a arătat caracter, fapt care este important pentru grup. Prima regulă pe care o avem la echipă este să nu primim gol, de acolo încep plusurile. Asta ni se cere în primul rând, să facem bine faza defensivă. Am marcat, dar nu mi-am propus să ajung golgheter, ci să ajut echipa. Pentru că acest oraş merită să aibă o echipă de top“. Mijlocaşul argentinian a explicat faza eliminării: „Mingea a venit de sus, nu am văzut adversarul că vine. Am vrut să lovesc mingea şi l-am prins şi pe el. Nu a fost de roşu, cred că arbitrul, care a condus meciul bine, s-a grăbit la faza asta. Îmi pare rău că am lăsat echipa în zece într-un moment greu, dar băieţii au avut încredere, au strâns rândurile şi au obţinut victoria. Mi-am dorit mult să joc împotriva lui Dinamo, din păcate nu voi fi pe teren, dar băieţii vor lupta pentru victorie“.
Sport
29.09.2014
Pablo Brandan: ”Prima regulă, să nu primim gol”

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >