Auditul solicitat de conducerea Consiliului Judeţean la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Vâlcea a relevat că principalul furnizor de medicamente al unităţii medicale este Polisano SRL Sibiu. De la începutul anului 2012 şi până în luna iulie a anului curent, firma soţilor Vonica, acuzată de procurorii anticorupţie într-un dosar cu reţete falsificate, a încheiat cu SJU Vâlcea contracte în valoare totală de 15,97 milioane de lei. Extravaganta sumă reprezintă banii publici achitaţi pentru achiziţionarea de medicamente, deşi pacienţilor SJU Vâlcea li se cerea să cumpere.
Potrivit rezultatelor auditului, totalul achiziţiilor de medicamente efectuate de SJU Vâlcea în perioada menţionată este de 62.270.824,61 lei. În afară de SC Polisano SRL Sibiu, contracte în valoare de alte 12.718.827,77 lei au fost atribuite SC Mediplus Exim SRL Bucureşti. Metoda folosită în amebele cazuri a fost încheierea unui acord-cadru între conducerea unităţii medicale şi societăţile furnizoare, după care au fost încheiate zeci de contracte subsecvente şi acte adiţionale cu cantităţi de medicamente livrate, în unele cazuri, şi pe bază de atribuire directă. Aşa cum am expus şi în alte anchete care au avut ca subiect cazuri de achiziţii publice, suma însumată a contractelor subsecvente trebuie să se încadreze în limitările impuse explicit prin legislaţia achiziţiilor, lucru care nu s-a întâmplat în cazul SJU Vâlcea.
Conducerea SJU practică fuga disperată de răspundere
Datele din audit coincid, în foarte mare măsură, cu cele din răspunsul primit la cererea înaintată în baza legii 544/2001, la începutul lunii iulie a.c., de “Săptămâna în Oltenia”. De asemenea, ele îi dau dreptate şi consilierului judeţean liberal Dumitru Tărăşenie, cel care a solicitat în plenul CJ conducerii instituţiei să verifice situaţia de la SJU. În ciuda dovezilor, şefilor birourilor de achiziţii publice şi aprovizionare din cadrul unităţii medicale nu li se cer explicaţii scrise privind cauzele care au condus la situaţia din prezent. De mai bine de două luni, managerul SJU Vâlcea este economista Mihăiţa Creţulescu, fost director financiar-contabil al unităţii pe vremea când unitatea medicală era condusă de Georgeta Sălişte. “Am fost director financiar-contabil din 2001 până la jumătatea anului acesta. Managerul unităţii a fost doamna Sălişte din 2007, până în mai 2014. Atribuţiile managerului în materie de achiziţii publice sunt evidente pentru că supervizează întreaga procedură şi vizează toate documentele emise de birourile de achiziţii şi aprovizionare, inclusiv caietul de sarcini. (...) Nu s-a luat nicio măsură disciplinară împotriva celor care nu au dus la bun sfârşit la termen licitaţia pentru că nu s-a considerat că nu şi-au îndeplinit sarcinile de serviciu. De curând, s-au modificat şi fişele postului la fiecare, astfel încât să fie foarte clar ce atribuţii au”, ne-a declarat managerul SJU Vâlcea.
Spitalul Judeţean Vâlcea a trecut în subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea la începutul anului 2009. Dan Ilie Voicu este şeful Biroului de Achiziţii Publice, iar Nicolaie Strigoiu este şeful Serviciului Aprovizionare-Transport din cadrul SJU Vâlcea. Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) de la Spitalul Judeţean Vâlcea este consilierul judeţean Gheorghe Folea. Din structură mai fac parte consilierii judeţeni Constantin Pîrvu şi Ion Belciu (ambii PSD, primul putând fi uşor acuzat de afaceri în folos propriu cu unitatea), medicul Ion Mihail, reprezentant SJU şi Eleonora Pasat, din partea DSP Vâlcea.
În ciuda dovezilor, şefilor birourilor de achiziţii publice şi aprovizionare din cadrul unităţii medicale nu li se cer explicaţii scrise privind cauzele care au condus la situaţia din prezent.
În cazul reţetelor falsificate, Vonica este acuzată şi că a emis acte fictive
Administratorul Polisano este nimeni alta decât Ioana Daniela Vonica, asociat fiindu-i chiar soţul său, Ilie Vonica, cel care s-a sinucis în urmă cu câteva luni după ce procurorii au început urmărirea penală împotriva tovarăşei sale de viaţă. La începutul lunii septembrie a.c., Ioana Vonica a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (1.100 de acte materiale şi un prejudiciu de 8.322.776 lei), evaziune fiscală în formă continuată (74 de acte materiale şi un prejudiciu de 1.727.372 lei), spălarea banilor în formă continuată (29 de acte materiale şi o sumă spălată de 8.322.776 lei), uz de fals în formă continuată (1.100 de acte materiale). În esenţă, probatoriul din dosar lasă să se vadă inclusiv cum au fost încasate sume colosale pentru operaţiuni fictive, situaţie ce pare a fi fost posibilă şi la Râmnicu Vâlcea, atâta timp cât sute de pacienţi au reclamat că medicii îi trimit să-şi cumpere medicamente din propriile buzunare, iar din documentele contabile reiese că s-au cumpărat medicamente din bani publici în valoare de sute de miliarde de lei vechi.