Administraţie

Centru de informare turistică există şi în Popeşti

Sâmbătă, 20 septembrie, administraţia locală a comunei vâlcene a inaugurat obiectivul printr-un cochet eveniment festiv

Centrul local de informare turistică este amenajat în incinta Căminului Cultural din localitate. În prezenţa a numeroşi demnitari ai judeţului şi alţi oaspeţi de seamă, printre care s-au numărat prefectul Nicolae Dumitru Cornoiu, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bogdan Pistol, primari precum Ilie Fârtat de la Horezu, Ion Horia Horăscu de la Prundeni sau Constantin Drăghici de la Amărăşti, edilul-şef Constantin Şerban a mulţumit tuturor celor care au pus umărul la amenajarea acestui obiectiv, inclusiv reprezentanţilor administraţiei publice locale din mandatul anterior. Vădit emoţionat, el a primit felicitări şi încurajări din partea oaspeţilor, mai experimentaţi în implementarea unor astfel de proiecte din fonduri europene, dar şi sfaturi utile pentru continuarea eforturilor de promovare turistică a comunei Popeşti. Probabil că sfatul cel mai practic a fost cel lansat de Ion Horia Horăscu, care i-a sugerat colegului edil să impună “ţuica de Popeşti” ca brand local, astfel încât el să completeze practic eforturile de promovare a zonei.

Biserica de lemn din Urşi, reaşezată în comunitate

Evenimentul festiv a coincis în mod fericit cu prezentarea rezultatelor parţiale ale lucrărilor de restaurare şi renovare de la Biserica dintr-un lemn “Buna vestire”, clădită în 1757. Operaţiunile sunt realizate printr-un proiect de voluntariat de inimoşii reprezentanţi ai fundaţiei Pro Patrimonio şi ai Ordinului Arhitecţilor din România, sprijiniţi de Părimăria Popeşti. Totodată, a fost inaugurat şi Muzeul Bisericii din lemn, amenajat în incinta fostei şcoli din satul Popeşti, care conţine expoziţia intitulată generic “Biserica de lemn din Urşi, reaşezată în comunitate”. Au urmat spectacole de dansuri tradiţionale şi muzică folclorică susţinute de copiii din comună, rapsozi cunoscuţi ai zonei şi faimoşii Haiduci din Amărăşti, dintre care n-au lipsit de pe scenă primarul Constantin Drăghici sau secretarul Primăriei Drăgăşani, Gheorghe Duţă. A fost respectată şi tradiţia oltenească de stropire a evenimentului cu un păhărel de ţuică şi gustarea comorilor culinare ale comunei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...