Sport

Handbal feminin, Liga Naţională, HCM Rm.Vâlcea-Neptun Constanţa 27-26

Vâlcea, înviată după pauză

HCM Rm.Vâlcea a obţinut o victorie preţioasă, 27-26 (10-15) cu Neptun Constanţa şi a rămas pe locul 9 în clasamentul Ligii Naţionale.

Fără Luca, suspendată şi fără Sîntămărean, accidentată, HCM s-a chinuit teribil cu Neptun Constanţa, într-un joc în care nu ar fi trebuit să aibă emoţii. Echipa de pe litioral a profitat de jocul extrem de slab al HCM-ului în prima parte şi a intrat la cabine cu avantaj consistent: 15-10!
Vâlcea şi-a amintit la pauză de exemplul Craiovei, care a recuperat o diferenţă şi mai mare. Deşi Neptun a avut 17-11 în minutul 33, jocul s-a schimbat complet şi trupa pregătită de Dumitru Muşi a remontat rapid, reuşind egalarea în minutul 45: 21-21.
Finalul a fost din nou pe muchie de cuţit, iar Vâlcea a trecut pentru prima dată în avantaj în minutul 56: 25-24. În final, HCM s-a impus cu 27-26 şi se menţine pe locul 9 în clasament, continuând să fie în cărţi pentru play-off. Totuşi, pentru Vâlcea urmează două jocuri fără şanse, la Braşov şi cu Baia Mare.

”Puteam să avem mai multe puncte, dar totuşi este bine, sperăm să jucăm din ce în ce mai bine”- Clara Vădineanu, inter HCM

Interul HCM-ului, Clara Vădineanu a făcut din nou un joc bun. ”Ştiam că va fi greu, a intervenit un pic şi obsoseala, am jucat foarte prost, dar bine că am învins. Janina Luca este foarte importantă, dar noi am făcut totul ca să o suplinim. Puteam să avem mai multe puncte, dar totuşi este bine, sperăm să jucăm din ce în ce mai bine. O să vină jocurile grele, sper să jucăm cum ştim noi mai bine” a spus Vădineanu.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...