Sport

Fotbal, Liga a II-a, Metalul Reşiţa-CSM Rm.Vâlcea 2-0

CSM, răpusă după pauză!

CSM Rm.Vâlcea a suferit azi primul eşec din acest sezon, la Reşiţa, acolo unde Metalul s-a impus cu 2-0(0-0).

Echipa vâlceană a pierdut derbyul de la Reşiţa, acolo unde a jucat mai bine în prima repriză, dovadă raportul de cornere net favorabil, 8-1. Nkongue şi Deaconescu au avut două ocazii mari în prima jumătate de oră, care, dacă erau concretizate, ar fi schimbat soarta jocului. Deşi nu s-a antrenat în ultimele trei săptămâni, vâlceanul Vasile a făcut un joc bun împotriva fostei sale echipe.

După pauză, totul s-a năruit pentru CSM, în decurs de doar două minute. Astfel, în minutul 57, Metalul obţine un penalty, după ce Pîrvulescu îl ţine în careu pe Buhăescu, iar Neagoe transformă lovitura de pedeapsă. Imediat, în minutul 59, Neagoe pasează decisiv, Buhăescu scapă singur cu portarul vâlcean şi duce scorul la 2-0. Pe final se joacă pe contre, ambele echipe având ocazii de a marca. Pârvulescu a încercat fără eficienţă o reluare spectaculoasă din câţiva metri. Apoi, Vasile a şutat de la distanţă în bară, iar Buhăescu, atacant aflat în vară şi pe lista Vâlcii, a mai avut o ocazie mare, singur cu portarul.

Astfel, Metalul lui Cătălin Rufă câştigă cu 2-0 şi rămâne liderul Seriei Vest, distanţându-se la cinci puncte de Vâlcea. Pentru moment, CSM pierde contactul cu Reşiţa şi Timişoara, însă s-au scurs doar cinci etape, iar campionatul este lung.

Rezultate etapa a V-a:

Metalul Reşiţa-CSM Rm.Vâlcea

Au marcat Neagoe 57-pen, Buhăescu 59

Metalul: Zimmermann - R. Cristian, I. Popescu (Ciucă 53), Ciobanu, Aniţoiu - Feher, Enescu - Vasile (C.Stoica 82), Neagoe (Breşneni 68), Manole - Buhăescu. Antrenor: Daniel Opriţa

CSM: D. Popescu – Deaconescu (Samson 50), Pîrvulescu, Cucui, Briceag - Ov. Popescu, I. Stoica, Geantă (Neagu 67) - Calcan (Ad.Popa 59), Nkongue, Codin. Antrenor: Erik Lincar

Arbitri: Marius Omuţ (Oradea) - Radu Despa şi Cristian Lucaci (ambii din Baia Mare).

Poli Timişoara-FC Caransebeş 2-1

Metalul Reşiţa-CSM Rm.Vâlcea 2-0

FC Bihor-CS Mioveni 0-1

Olimpia-Şoimii Pâncota 3-1

FC Olt-Poiana Câmpina 1-1

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...