La aflarea viitorul adversar din cupă, Steaua, preşedintele de la Berceni, Ştefan Stana şi-a amintit de exemplul Chimiei, care a câştigat trofeul în 1973, deşi activa în al doilea eşalon.
”În anii ’72-’73, când încă eram jucător, am reuşit cu Chimia Râmnicu Vâlcea să câştigăm Cupa după ce am eliminat nişte formaţii foarte bune în acel moment precum FC Argeş, Steagul Roşu sau CFR Cluj, deci totul este posibil”, a spus Ştefan Stana, preşedinte ACS Berceni. Ştefan Stana a fost portarul echipei Chimia Râmnicu Vâlcea.
Chimia Râmnicu Vâlcea a câştigat în sezonul 1972-1973 a 35-a ediţie a Cupei României la fotbal, deşi echipa evolua în Divizia B.În acea ediţie, Chimia a trecut în şaisprezecimi cu 1-0 de Steagul Roşu Braşov, în optimi cu 1-0 de CFR Cluj, în sferturi cu 2-1 de FC Argeş şi în semifinală cu 5-4 la penalty-uri de Metalul Bucureşti. În finala cu Constructorul Galaţi, Chimia s-a impus cu 3-0 la rejucare, după ce, în primul meci fusese 1-1.