Pandurii Tg.Jiu a remizat luni seară, pe teren propriu, 1-1 cu Petrolul Ploieşti.
Pandurii au deschis rapid scorul, prin Mihai Roman, în minutul 3, după ce portarul Cobrea a respins în faţă şutul lui Răduţ.
De Lucas e restabilit egalitatea în minutul 43 cu un şut plasat de la 16 metri, care întâi a muşcat bara laterală. În partea secundă a fost de notat o singură ocazie,a oaspeţilor, prin Gerson.
Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploieşti 1-1
Sradion Municipal din Târgu Jiu, spectatori 6000
Pandurii Târgu Jiu: Stanca – Pleaşcă, Elton, Paraskevas, Momcilovici – Nistor, Anton, Răduţ (Erico ’69) – Buleică (Shalaj ’64), M. Roman, Nicoară (Matulevicius ’78). Antrenor: Petre Grigoraş.
Petrolul Ploieşti: Cobrea – Alcenat, Gerson, Satli, Fanchone – De Lucas, Mustivar – Astafei (Priso ’64), Marinescu (Pastorini ’57), Mutu (Nepomuceno ’79) – Tamuz. Antrenor: Răzvan Lucescu.
Arbitri: Lucian Rusandu (central) – Vladimir Urzică, Gabriel Bârjac (asistenţi)
Antrenorul gorjenilor, petre Grigoraş aşteaptă încă primul succes pe teren propriu. "Ambele echipe au încercat să câştige. A ieşit un meci pe contre, dar pe final chiar putea să învingem, aveam nevoie de puţină şansă. Cât de cât, sunt mulţumit de atitudine, pentru că nu pot să le reproşez jucătorilor lipsa de dăruire. Avem o presiune în plus că n-am reuşit să câştigăm pe teren propriu, acest lucru ne dă puţină crispare. A fost un meci plăcut, agreabil", a declarat Grigoraş.