Valoarea lucrărilor va fi de 239.903.571, principalele obiective urmărite fiind sporirea eficienţei alimentării cu căldură şi respectarea normelor de mediu.
Consiliul Judeţean Vâlcea a semnat joi, 11 septembrie, contractul de execuţie a reabilitării sistemului de termoficare urbană în Râmnicu Vâlcea. Lucrările fac parte dintr-un proiect a cărui valoare totală este de 239.903.571 lei, acoperită din fonduri europene.
“Proiectul are perioada de implementare de 52 de luni, iar valoarea totală este de 239.903.571 lei, din care 239.903.571 lei reprezintă valoarea eligibilă a proiectului, 227.908.392,00 lei finanţare nerambursabilă din Fondul de Coeziune şi 11.995.179,00 lei contribuţia beneficiarului din bugetul local. Obiectivul general al proiectului îl reprezintă îmbunătăţirea calităţii vieţii în municipiul Râmnicu Vâlcea, reflectată în calitatea factorilor de mediu şi starea de sănătate a populaţiei, ca urmare a investiţiilor în infrastructură, impuse de politica de coeziune economico-socială a Uniunii Europene pentru atingerea obiectivului «Convergenţă». Prin implementarea acestui proiect se vor respecta angajamente asumate de către România prin Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană (Planul de Implementare a Directivei 2001/80/CE privind limitarea emisiilor anumitor poluanţi în aer)”, se arată în comunicatul de presă remis de preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea.
Demnitarul vâlcean a mai precizat că lucrările vor conduce la realizarea unui sistem de termoficare în municipiul Râmnicu Vâlcea conform cu normele de protecţie a mediului privind emisiile poluante în aer şi vor creşte eficienţa în alimentarea cu căldură urbană. Preşedintele CJ nu a omis nici să-şi ceară anticipat scuze râmnicenilor pentru inconvenienţele ce vor surveni în traficul auto din municipiu şi cere înţelegere din partea locuitorilor pe durata lucrărilor.
Administraţie
15.09.2014
Contractul pentru reabilitarea termoficării din Râmnic, semnat de conducerea CJ

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >