În perioda analizată, cursul euro s-a stabilizat în jurul pragului de 4,42 lei, tendinţa fiind una de scădere a leului, ca o consecinţă a situaţiei precare din Ucraina şi a temerilor legate de rezultatele referendumului privind independenţa Scoţiei.
Acestea au provocat, pe pieţele internaţionale, deprecierea euro şi a lirei sterline, în timp ce investitorii şi-au înmulţit plasamentele în dolar, considerat o „monedă refugiu”.
Perioada a debutat cu un curs al euro de 4,4212 lei, maximul de 4,4287 lei fiind atins în 10 septembrie, într-o şedinţă în care cotaţiile au crescut până la 4,4350 lei.
Ultimele trei şedinţe au fost mai calme, media de la finalul perioadei fiind de 4,4209 lei, cu volume reduse de transfer în care piaţa locală s-a deschis la, deja, clasicul 4,42 lei. La finalul perioadei, tranzacţiile s-au realizat între un minim de 4,4120 şi un maxim de 4,4240 lei.
Cursul dolarului american a fluctuat între 3,4197 şi 3,4307 lei, maxim al ultimelor 14 luni, pentru ca la finalul intervalului media să fie de 3,4211 lei.
Francul elveţian a crescut, în prima parte a perioadei, la 3,6669 lei, nivel care se mai înregistra în aprilie, pentru ca la finalul ei să coboare la 3,6536 lei.
Evoluţii asemănătoare faţă de euro au avut şi monedele din regiune. Atrage atenţia deprecierea masivă a rublei, care a coborât la minimul istoric de 37,726 faţă de dolar şi 48,672 faţă de euro. Scăderea a apărut după ce Uniunea Europeană a inclus marile companii ruseşti din domeniul energiei pe lista sancţiunilor economice.
Perechea euro/dolar a scăzut la începutul perioadei la 1,2860 dolari, minimul ultimelor 14 luni, pentru ca la finalul ei tranzacţiile să se realizeze la 1,2910 – 1,2968 dolari.
Investitorii aşteaptă, pe lângă referendumul din Scoţia, şedinţa Comitetului monetar al Rezervei Federale americane (FOMC), pentru a-şi clarifica opiniile privind momentul în care banca centrală a SUA va declanşa creşterea dobânzilor în contrast cu BCE care a scăzut dobânda sa cheie la minimul istoric de 0,05%, pregătindu-se ca de luna viitoare să injecteze lichiditate în economia zonei euro. Măsura preconizată este una foarte criticată de economiştii germani, care o consideră ca fiiind una ce va susţine economiile risipitoare din sudul Europei pe cheltuiala Germaniei.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe decembrie la 1,2868 – 1,2992 dolari, pe martie la 1,2901 – 1,3015 dolari iar pe iunie viitor la 1,2901 – 1,2985 dolari. Preţul futures al unciei de aur a scăzut de la 1.260 dolari, la începutul intervalului, la 1.227 dolari, la finalul lui.
Analiza cuprinde perioada 9 – 15 septembrie.
Economic
15.09.2014
Euro, înapoi la 4,42 lei

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Economic
13.01.2026







