Actualitate

Pompierii din Caracal ridică un dig din saci de nisip împotriva inundaţiilor

El va avea o înălţime de doi metri şi va fi amenajat pe o lungime de cel puţin 70 de metri, pentru a opri apele revărsate ale pârâului Gologan

Pompieri din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt, alături de militari din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, intervin în municipiul Caracal pentru a înălţa un dig de apărare împotriva inundaţiilor, din saci cu nisip, pentru a proteja obiectivele din zona centrală a oraşului, respectiv locuinţe, sediul primăriei, alte clădiri.
Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, digul din saci cu nisip se construieşte la intrarea în Parcul Constantin Poroineanu şi va avea o înălţime de doi metri, pe o lungime de cel puţin 70 de metri, astfel încât să poată opri înaintarea apelor revărsate ale pârâului Gologan şi lacului Caracal spre zona de clădiri din centrul municipiului. În prezent Parcul Constantin Poroineanu din Caracal, în mijlocul căruia se află un lac, este inundat, nivelul apei atingând în unele zone o jumătate de metru.
“Ploile au încetat sâmbătă dimineaţa la Caracal, însă a continuat să crească nivelul pârâului Gologan, a cărui albie s-a umplut, apa a depăşit gurile de deversare şi s-a revărsat în parc. Pentru a nu ajunge apa la locuinţele din centrul municipiului Caracal, din apropierea parcului, la sediul Primăriei şi la celelalte clădiri şi obiective sociale şi economice din zonă se înalţă un dig de doi metri înălţime, din saci cu nisip, pe o lungime de circa 70 de metri”, a precizat sâmbătă, Alin Băsăşteanu.
Acesta a menţionat că în prezent intervin la Caracal pentru înălţarea digului din saci cu nisip şi pentru a evacua apa din clădirile, beciurile şi curţile inundate în weekend-ul trecute, echipaje formate din 35 de pompieri de la ISU Olt, 15 militari de la MApN, 15 poliţişti şi jandarmi.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...