Sport

Fotbal, Cupa României, turul V

Slatina-Vîlcea, duel oltean în cupă!

Cele două echipe oltene din Liga a II-a, FC Olt şi CSM Rm.Vâlcea se vor înfrunta la Slatina, în turul V al Cupei României.

Turul V din Cupa României, ultimul înainte de intrarea în competiţie a echipelor din Liga 1, este programat pe 9 septembrie, de la ora 16:30. În această rundă vor evolua cele 15 echipe calificate din turul IV, plus restul de 13 echipe din Liga 2, rămase în urmă. Împerecherea s-a făcut pe criterii geografice, iar echipele din eşaloanele inferioare sau mai slab clasate în sezonul trecut au fost desemnate drept gazde.
Atrage atenţia duelul oltean de la Slatina, dintre FC Olt şi CSM Rm.Vâlcea, echipe care s-au înfruntat în două amicale şi în această vară, în care fiecare echipă a câştigat jocul din deplasare. Cum campionatul primează, este de aşteptat ca antrenorii Dan Oprescu şi Erik Lincar să mizeze mai mult pe rezerve în duelul din cupă. De remarcat că nicio altă echipă olteană din eşaloane inferioare nu s-a calificat până în această fază a cupei.

Iată programul meciurilor din turul V, care se vor disputa pe terenul primei echipei:

CS Aerostar Bacău - Sport Club Bacău

FC Cetatea Tg. Neamţ - ACS Rapid CFR Suceava

FC Farul Constanţa - AFC Săgeata Năvodari

CS Viitorul Axintele - AFC Unirea 04 Slobozia

FC Gloria Buzău - CF Brăila SA

FC Ştefăneşti - ACS Berceni

Fortuna Poiana Câmpina - Unirea Târlungeni

FC Voluntari - CS Mioveni

FC Chindia Târgovişte - FC Academica Argeş

ACS FC Olt Slatina - CSM Râmnicu Vâlcea

CS FC Caransebeş - CS Metalul Reşiţa

CS Şoimii Pâncota - ACS Poli Timişoara

CS Unirea Jucu - CS FC Olimpia 2010 Satu Mare

FC Arieşul 1907 Turda - CS FC Bihor Oradea

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...