Aflată la Beijing în delegaţia condusă de Primul Ministru Victor Ponta, Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a semnat luni, 1 septembrie, memorandumul de înţelegere pentru construirea unui nou cartier de locuinţe, alături de preşedintele firmei Ninjiang Construction Group Co Ltd, Yang Gencai, şi Hu Huibang – managerul general al Băncii de Dezvoltare a Chinei.
Memorandumul prevede colaborarea între firma de construcţii, bancă şi Primăria Municipiului Craiova pentru o investiţie în peste 1.800 de locuinţe, în valoare de peste 35 de milioane euro. Banii provin de la Banca de Dezvoltare a Chinei, care creditează firma de construcţii ce a câştigat licitaţia pentru concesiunea unui teren de 7 ha, la Craiova. Construcţia cartierului urmează să înceapă luna viitoare şi este prima investiţie care se va finaliza până în 2016, din cadrul parteneriatului România-China.
La semnarea memorandumului au participat premierii celor două ţări, Victor Ponta şi Li Keqiang, dată fiind importanţa proiectului, atât pentru locuitorii Craiovei, cât şi pentru colaborarea dintre cele două ţări.
Angajaţii MApN vor avea prioritate la cumpărare
Chinezii de la Shandong Ninjiang Construction Investment România vor construi cartierul low-cost din Craiova, preţurile apartamentelor urmând a se situa între 22.000 şi 30.000 de euro. Blocurile de locuinţe colective cu regim mare de înălţime (P+3 până la maxim P+10E – n.r.) vor fi prevăzute cu partere comerciale, asigurând necesarul de spaţii pentru o grădiniţă, supermarket, minimarket, frizerie, coafor, o sală de fitness, o farmacie, un cabinet stomatologic, trei cabinete medicină de familie, un restaurant, un birou de taxe şi impozite şi patru birouri pentru administraţie. În incinta obiectivului se va prevedea o piscină cu spaţiile anexe de deservire a acesteia.
Reprezentanţii companiei Shandong Ninjiang Construction Investment România au concesionat şi terenul necesar, în suprafaţă de 6,7 hectare, de pe strada Caracal, nr. 132, pentru o perioadă de 49 de ani. Chinezii vor achita şi o redevenţă lunară Primăriei Craiova, în valoare de aproximativ 1,15 lei pe metrul pătrat, fără TVA. Angajaţii Ministerului Apărării Naţionale vor avea prioritate la cumpărarea unui apartament din blocurile ce vor fi construite de compania chineză.