Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea

Vâlcea a învins Vişina Nouă

CSM Rm. Vâlcea a câştigat astăzi ultimul amical înainte de startul sezonului, 1-0 în Zăvoi cu Vişina Nouă.

Datoriile imputate din perioada 2009-2013 de raportul preliminar al Fiscului, însumate la circa 600 mii euro, nu apasă deocamdată asupra alb-albaştrilor. Vâlcea a dominat clar disputa cu echipa de Ligă a III-a, Vişina Nouă, dar i-a lipsit eficienţa în faţa porţii. Unica reuşită a meciului a venit în minutul 26, după o pasă superbă a lui Câju, finalizată elegant de Vl. Munteanu II. De remarcat că ambii jucători au venit în Zăvoi în această vară. În finalul primei părţi, Neagu şi Deaconescu au ratat două ocazii imense.

În partea secundă, Neagu şi Samson au irosit alte două ocazii imense. Cei 200 de suporteri s-au amuzat la maxim, după ce arbitrul Buşi a arătat cartonaşul roşu unui jucător al oaspeţilor, acesta s-a dus pe bancă, şi-a schimbat tricoul şi a vrut să revină pe teren. Arbitrul vâlcean a sesizat însă ”diversiunea” oaspeţilor şi nu a permis revenirea în joc a fotbalistului care tocmai încasase cartonaşul roşu.

În ultimul minut a meciului, Vişina Nouă a fost la un pas de o egalare nemeritată, când un şut de la distanţă a fost bâlbăit de portarul Fejer şi mingea a lovit transversala. S-a terminat însă 1-0 pentru CSM, însă marile emoţii ale Vâlcii sunt legate de anunţata intrare în insolvenţă.

Cu o săptămână înainte de startul sezonului, antrenorul Erik Lincar pare să fii stabilit echipa de start pe care o va utiliza în prima etapă, la Pâncota. Lincar a folosit şi astăzi echipa utilizată în precedentul amical, la Piatra Olt, cu căpitanul Ionuţ Stoica urcat în linia de mijloc şi cu juniorul revenit de la Caransebeş, Al. Ionescu propulsat din fundaş stânga în postura de vârf lateral.

Pregătirea debutului campionatului ar putea fi însă serios perturbată de luni, când Apavil a anunţat că va sista apa la Stadionul Municipal.

CSM Rm. Vâlcea: D. Popescu-Samson, Deaconescu, Izvoranu, Briceag - Vl. Munteanu II, I. Stoica, Câju-Neagu, Codin, Al. Ionescu.
Au mai jucat Fejer, B.Geantă, N'Kongue, Coman, Ov. Popescu, Ad.Popa

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...