Sport

Handbal feminin, HCM Rm.Vâlcea

Clara Vădineanu a revenit la Vâlcea!

Interul Clara Vădineanu a revenit la Rm.Vâlcea, după ce iniţial semnase cu CSM Ploieşti.

Sezonul trecut, Vădineanu a evoluat la Rm.Vâlcea, dar, la finalul campionatului, conducerea clubului a anunţat că nu s-a ajuns la un acord pentru prelungirea contractului şi apoi jucătoarea a ajuns la Ploieşti, unde a stat doar o lună. "Nu mai am nici o problemă cu accidentările. M-am operat acum mai bine de un an de ligamente, am jucat o jumătate de an la Rm. Vîlcea, acum genunchiul e bine. Am 27 de ani, cred că mai am multe de spus în handbal. Eu am plecat de la Ploieşti pentru că nu am găsit acolo ce mi-am dorit. La toate fetele le intrase salariul, mie nu, pentru că nu am jucat. Mi-am dat seama că nu are rost să ne certăm şi am cerut rezilierea ", a spus Clara cu câteva zile în urmă în Gazeta Sporturilor.

Tehnicianul care pregăteşte în acest moment pe Vâlcea, Dumitru Muşi îşi doreşte ca Vădineanu să rămână la HCM. ”Eu mi-am exprimat dorinţa să colaborez cu ea, e o jucătoare cu experienţă, poate să ajute mult echipa. Rămâne de văzut dacă ea se va înţelege cu conducerea clubului la partea financiară” a spus Dumitru Muşi.
Preşedintele HCM-ului, Toma Pleşa aşteaptă şi el să vadă în ce formă este jucătoarea. ”Deocamdată, ea şi-a reziliat contractul cu Ploieştiul şi a cerut voie să se antreneze cu noi. Vom vedea dacă va rămâne la Vâlcea” a spus şeful clubului vâlcean.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...