Actualitate

APAVIL poate obţine împrumutul de 13,5 milioane de euro în ultimul ceas

Directorul operatorului vâlcean de apă şi canalizare crede că va reuşi accesarea creditului de la BERD în termenul prevăzut, 24 octombrie anul curent

Suma reprezintă contribuţia obligatorie a societăţii la proiectul european “Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Vâlcea”, în valoare totală de 124 de milioane de euro, din care aproape 78% reprezintă asistenţă financiară nerambursabilă de la Uniunea Europeană prin POS Mediu.
Inginerul Cristian Jianu estimează că documentaţia completă va fi înaintată către Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) la începutul lunii septembrie şi procedura se va încadra în termenul necesar tragerii creditului, dar asta şi datorită bunăvoinţei arătate de instituţia bancară europeană, înainte de licitaţia pentru desemnarea băncii care cofinanţează proiectul. “În acest moment, ne aflăm în stadiul semnării cu Consiliul Local Râmnicu Vâlcea (care deţine 65% din acţiunile societăţii – n.r.) a unui contract de sprijin, document care are rol de garanţie pentru ca împrumutul să fie acordat. Apavil deschide un cont în care este obligată să deţină, ca o garanţie, o sumă cel puţin egală cu suma pe care societatea o primeşte de la BERD în anul următor din contract. Am solicitat Primăriei Râmnicu Vâlcea să ne comunice persoana împuternicită de Consiliul Local pentru a semna contractul de sprijin”, explică directorul Apavil.

Lupta politică iresponsabilă putea costa enorm societatea

“În acest moment, ne aflăm în stadiul semnării cu Consiliul Local Râmnicu Vâlcea a unui contract de sprijin, document care are rol de garanţie pentru ca împrumutul să fie acordat” - Ing. Cristian Jianu, director APAVIL SA.

Din 2013 şi până în luna iunie a anului curent, situaţia se blocase la etapa semnării unui contract de sprijin cu CL Râmnicu Vâlcea din cauza luptei pentru supremaţie în CA-ul societăţii dintre filialele judeţene ale principalelor formaţiuni politice. CA al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Apa Vâlcea (controlat de PSD) nu întocmise, conform procedurii, lista cu persoanele dintre care trebuia ca AGA Apavil să aleagă CA-ul operatorului regional. Pe de altă parte, nici consilierul municipal liberal Gheorghe Ioniţă nu comunicase AGA APAVIL, din care făcea parte, deciziile CL Râmnicu Vâlcea. În iunie a.c., social-democraţii au tranşat lupta în favoarea lor, înlocuindu-l din AGA, printr-un vot în CL Râmnicu Vâlcea, pe consilierul local liberal Gheorghe Ioniţă cu uneperistul Eusebiu Veţeleanu. La rândul său, Veţeleanu l-a propus în CA pe agreatul PSD, Vasile Popescu. În prezent, CA este alcătuit din ing. Cristian Jianu, Lucian Tănăsescu, Vasile Popescu, Ion Costache şi Mircea Predescu, cel din urmă fiind şi preşedintele organismului decizional.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...