Economic

Pierderi de patru ori mai mari la Alro

Totuşi, societatea a vândut aproape 2.500 de tone de aluminiu procesat în plus faţă de prima jumătate a anului precedent

Alro S.A. (ALR) Slatina a raportat BVB săptămâna trecută o pierdere netă de 80 de milioane de lei în primul semestru din 2014, faţă de numai 17 milioane în prima jumătate a anului 2013. Cu toate acestea, conducerea societăţii subliniază că mărirea producţiei de aluminiu procesat cu aproape 2.000 de tone (39.738 tone, faţă de 37.869 în S1 2013) s-a dovedit un succes confirmat de creşterea vânzărilor (39.256 tone, comparativ cu 36.711 tone, în S1 2013). Cauzele pierderilor sunt considerate şi vânzările slabe de aluminiu primar deşi a crescut producţia acestei materii.

Cerere scăzută, preţuri ridicate la energie

La 30 iulie 2014, Alro SA a înregistrat vânzări în valoare de 966 milioane de lei, faţă de 1,02 miliarde de lei, în primul semestru al anului precedent. “Doi factori principali majori au continuat să afecteze rezultatele Alro în primul semestru al acestui an. Pe de o parte, piaţa internaţională a aluminiului, unde cererea este încă scăzută, iar, pe de altă parte, la nivel local, ne-am confruntat cu preţuri ridicate ale energiei”, susţine Marian Năstase, Preşedintele Consiliului de Administraţie al Alro într-un comunicat de presă postat pe site-ul societăţii.
La nivelul întregului grup Alro, pierderea netă ajustată este în scădere cu 1 milion de lei faţă de perioada similară a anului trecut (de la 90 la 89 milioane de lei), la o producţie totală de aluminiu primar de 127.605 tone (faţă de 124.648 tone, în S1 2013) şi de 48.828 tone de aluminiu procesat (faţă de 48.518 tone, în S1 2013). Alro Slatina SA (ALR) este cea mai mare companie producătoare de aluminiu din Europa.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...