Administraţie

Cele 12 milioane date de Guvern, insuficiente pentru Vâlcea

Primarii liberali se tem că edilii-şefi pesedişti au exagerat intenţionat evaluările pagubelor şi insinuează scurgeri de bani publici destinaţi campaniei electorale

Cele 12 milioane de lei promise de Guvern pentru remedierea pagubelor făcute de inundaţii în Vâlcea au aprins speranţele edililor că vor primi sume cu care să realizeze lucrări importante în localităţile lor. Primarii ACL (41 PNL + 8 PDL) acuză, din nou, că fondurile vor fi repartizate de conducerea Consiliului Judeţean Vâlcea pe criterii politice, preponderent către primăriile conduse de primari PSD, PC şi UNPR. Vicepreşedintele social-democrat al CJ, Dumitru Persu, le reproşează lipsa de realism. Rezultatele centralizării la nivelul administraţiei judeţene a evaluărilor făcute chiar de edili par a-i da dreptate vicepreşedintelui PSD Vâlcea. În urma acestora ar fi nevoie de cel puţin 140 de milioane de lei pentru lucrările urgente!

Liberalii îi acuză pe social-democraţi că au exagerat inventarele cu pagube

Bilanţul oficial al dezastrului suferit de judeţul Vâlcea după inundaţiile din 27-30 iulie indică 55 de localităţi afectate, 92 locuinţe distruse, 281 de case, 313 curţi şi 71 de beciuri inundate. De asemenea, au fost deteriorate cinci drumuri naţionale şi 17 drumuri judeţene, cinci reţele de alimentare cu apă, două reţele de alimentare cu gaz natural, 12 reţele electrice şi 31 de puncte de transformare au fost avariate. În plus, peste 2.000 de hectare de culturi agricole au fost compromise. Majoritatea primarilor din cele 89 de localităţi susţin însă că au inventariat pagube însemnate pe raza localităţilor lor, deşi nu toate se regăsesc în cele centralizate la nivelul prefecturii. Colac peste pupăză, aleşii liberali îşi acuză colegii social-democraţi că au “umflat” inventarele din procesele verbale transmise Prefecturii şi CJ.

Primarul din Horezu spune că peneliştii au făcut raportări obiective

Primarul oraşului Horezu este din nou în situaţia de a fi văduvit de “atenţia” autorităţilor judeţene şi naţionale în favoarea comunei vecine Vaideeni. Fără a nega amploarea dezastrului de acolo, Ilie Fârtat consideră totuşi că şi localitatea sa merită atenţie, situaţia încă fiind critică. “Dacă staţi de vorbă cu fiecare dintre primarii din PNL, veţi observa că au făcut raportări obiective, conforme cu realitatea din teren. Mie, spre exemplu, mi-ar trebui aproximativ 7 miliarde de lei vechi pentru a repara ceea ce trebuie rezolvat urgent. Toată lumea s-a dus direct la Vaideeni. Dar, Luncavăţul trece şi prin Horezu, oraş care a avut aducţiunea de apă oprită şi pe raza căruia s-au rupt trei poduri. Drumul Tănăseşti - Valea Ursului încă este închis, la fel ca şi Râmeşti - Gulimani, acolo fiind vorba de o alunecare de teren activă de amploare. Nu am auzit, de exemplu, că la Fârtăţeşti, unde am şi rude, să fi fost mari calamitaţi”, a spus Ilie Fârtat.

Primarul din Tetoiu cere Prefecturii să evalueze pagubele

Majoritatea primarilor din cele 89 de localităţi susţin însă că au inventariat pagube însemnate pe raza localităţilor lor. Aleşii liberali îşi acuză colegii social-democraţi că au “umflat” inventarele din procesele verbale transmise Prefecturii şi CJ.

Face ce face Nicolae Voicescu, primarul din Voiceşti, şi îşi întărâtă colegii edili de la Opoziţie. Şi primarul comunei Tetoiu, liberalul Lucian Antonie, consideră că bate la ochi suma de 120.000 de lei pe care îi cere edilul din Voiceşti numai pentru repararea staţiei de tratare a apei. “La Tetoiu sunt afectate două poduri, dintre care unul pe un drum judeţean. Numai reparaţia acestuia va costa cel puţin 5 miliarde de lei vechi. Evaluarea am făcut-o noi, dar, în mod normal, o comisie de la Prefectură trebuia să meargă la faţa locului. Va merge, probabil, doar la primarii liberali, iar la cei de la PSD va merge pe încredere. Domnul Voicescu de la Fârtăţeşti, spre exemplu, a cerut numai pentru staţia de epurare 12 miliarde. Au bătut toba că ajută comuna Vaideeni, care are primar PNL şi încearcă astfel să închidă gura primarilor din Opoziţie”, susţine edilul-şef din Tetoiu.

Valoarea pagubelor de la Perişani, la egalitate cu Vaideeniul

Ion Sandu, edilul-şef din Perişani, e preocupat în special de refacerea principalei căi de acces în comună, drumul judeţean de pe Valea Băiaşului, care a fost distrus de viitură. “Se poate intra, totuşi, în comună, ori pe ruta Racoviţa - Titeşti - Spinu, ori pe Călimăneşti - Berislăveşti - Groşi. Dacă nu mai vine vreun potop, în maximum 10 zile sper că drumul de pe Valea Băiaşului va fi funcţional, urmând ca lucrările necesare consolidării să se deruleze în continuare până prin toamnă. Preşedintele Consiliului Judeţean a alocat prea puţini bani pentru refacerea lui, este vorba de doar 300.000 lei din cei 12 milioane trimişi de Guvern, în condiţiile în care Perişani a fost în primele cinci localităţi vâlcene ca şi grad de calamitare. Eu am făcut o raportare minuţioasă, dar nu am dat valori, deoarece am considerat că ar trebui să trimită Prefectura pe cineva de specialitate, să evalueze mai corect pagubele, decât să estimăm noi o valoare. Dintre cele 120 de miliarde trimise de Guvern, cea mai mare parte se vor duce probabil către drumurile judeţene. Vor mai împărţi ce mai rămâne, cu precădere către primarii social-democraţi, şi abia pe urmă, probabil, şi către ceilalţi”, a declarat primarul Ion Sandu.

Buican: “Conducerea CJ să ceară Guvernului suplimentarea fondurilor!”

Vicele CJ Dumitru Persu (PSD) le reproşează primarilor în general, indiferent de partidul din care fac parte, că au raportat în ultimii ani pagube totale de peste 1.400 de miliarde de lei vechi. “Sunt enormităţi şi mă întreb dacă dumnealor chiar cred că se vor găsi vreodată aceşti bani numai pentru Vâlcea, fie şi în fondul de rezervă de la Buget. Înainte de inundaţii, comisiile de specialitate din cadrul Prefecturii şi Consiliului Judeţean centralizaseră pagube evaluate la 1.400 de miliarde de lei vechi”, a explicat Dumitru Persu.
În conferinţa de presă de vineri, preşedintele PNL, deputatul Cristian Buican, a oferit o soluţie conducătorilor judeţului. Parlamentarul i-a îndemnat pe aceştia să ceară Guvernului suplimentarea fondurilor alocate pentru calamităţi. “Suma de 12 milioane de lei, venită de la Guvern, este mai mult decât binevenită, dar insuficientă. Reprezintă sub 10% din necesar. Din declaraţiile publice ale reprezentanţilor Consiliului Judeţean Vâlcea şi ale Instituţiei Prefectului se estimează că pagubele produse de viiturile de la sfârşitul lunii iulie 2014 sunt mai mari decât toate pagubele făcute de calamităţi în ultimii 25 de ani, evaluate la 25 de milioane de euro, echivalentul a 112,5 milioane de lei”, a spus deputatul Cristian Buican.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...