Raportul euro/leu a avut o evoluţie foarte agitată în iulie, culoarul de fluctuaţie fiind de circa 8 bani.
Iulie s-a deschis cu minimul acestui an de 4,3845 lei, nivel care nu mai fusese atins din 31 mai 2013. Au urmat trei săptămâni de depreciere, care au culminat cu atingerea, în 21 iulie, a unui maxim de 4,4488 lei, în timp ce cotaţiile din piaţă se apropiau de pragul de 4,46 lei, pe fondul amplificării conflictelor din Ucraina şi Israel.
După atingerea acestui vârf, vânzările de valută au crescut spectaculos, semn că au existat mişcări speculative, odată cu anunţul conform căruia banca americană JP Morgan va include titlurile de stat româneşti în indicele GBI-EM Global Diversified Investment Grade.
Aceasta a permis leului să se aprecieze, în 28 iulie, la 4,3873 lei, pentru ca în perioada analizată euro să treacă pe creştere, semn că speculatorii au trecut la marcarea profiturilor, cursul încheind iulie la 4,4330 lei, marcând o depreciere, faţă de finalul lui iunie de puţin peste 0,7%.
În primele două şedinţe din august, leul şi-a menţinut tendinţa descendentă, la finalul ei, BNR anunţând o medie de 4,4336 lei.
Trebuie remarcat faptul că decizia băncii centrale de a reduce dobânda sa politică monetară de la 3,50 la 3,25%, nou minim istoric, nu a avut efecte deosebite asupra evoluţiei leului. Reamintim că în mai 2013 nivel dobânzii-cheie era de 5,25%, procesul de scădere fiind început în iulie trecut.
Cursul dolarului american a crescut de la 3,2711 la 3,3098 lei, o medie mai ridicată fiind înregistrată la începutul lui februarie. Aprecierea faţă de începutul lunii a fost de 3,4%. La finalul perioadei media a fost de 3,3030 lei.
Francul elveţian a crescut în prima şedinţă din august la 3,6454 lei, un curs mai ridicat înregistrându-se în prima parte a lunii mai, faţă de 3,6175 lei la începutul intervalului analizat, pe care l-a încheiat la 3,6444 lei.
Evoluţii depreciative au avut şi celelalte monede din regiune, cea maghiară atingând minimul acestui an, de 315,2 forinţi.
Perechea euro/dolar a continuat să scadă, în 30 iulie fiind atins un minim al ultimelor aproape 9 luni de 1,3367 dolari. La finalul perioadei, euro fluctua între 1,3416 şi 1,3431 dolari, aprecierea datorându-se faptului că Departamentul american al Muncii a anunţat o creştere a ratei şomajului în iulie, de la 6,1 la 6,2%. Acest indicator are un rol crucial în politica monetară a Rezervei Federale americane, ceea ce ar echivala, în opinia pieţelor, cu menţinerea dobânzilor din SUA aproape de 0% până la jumătatea anului viitor.
În piaţa futures de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 1,3392 – 1,3438 dolari, pe decembrie la 1,34 – 1,343 dolari iar pe martie viitor la 1,34 dolari. Uncia de aur cu scadenţa lunară a scăzut de la 1.309 la 1.281 dolari.
Analiza cuprinde perioada 29 iulie – 4 august.
Economic
04.08.2014
Un iulie agitat pentru leu

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >