Sport

Fotbal, Liga a II-a, CSM Rm. Vâlcea

Firţulescu a ajuns la Dinamo

Jucătorul şi-a dorit mult să evolueze în Zăvoi, dar a fost constant refuzat de conducerea clubului

După o săptămână de probe, mijlocaşul de bandă Dragoş Firţulescu (25 ani) a semnat un contract cu Dinamo Bucureşti.

Sezonul trecut, Firţulescu a bifat 13 jocuri pentru ungurii de la Kaposvar, unde a fost antrenat de Selymes. Dragoş şi-a dorit mult în ultmii doi ani să joace la Vâlcea, unde practic a locuit în ultimul timp, dar a fost mereu refuzat de către conducerea clubului.

"Este o şansă extraordinară pentru mine faptul că am ajuns la Dinamo. Mi-am îndeplinit un vis să vin să joc aici. Le mulţumesc antrenorului şi conducerii că au avut încredere în mine. Sunt în urmă cu pregătirea fizică, dar sunt capabil să profit de şansele care mi se vor oferi. Trebuie să profit de această oportunitate şi sper să nu dezamăgesc. Mă bucur că fanii sunt în continuare alături de noi şi ne susţin chiar şi la aceste partide amicale. Promit să muncesc mult şi să ajut echipa să câştige cât mai multe meciuri. După acel episod nefericit de la desfiinţarea Universităţii Craiova am muncit foarte mult, a fost o perioadă foarte grea. Am tras tare cu speranţa că voi ajunge din nou în atenţia unor echipe puternice", a spus Firţulescu.

Jucătorul de bandă s-a antrenat şi săptămânile trecute de unul singur în Zăvoi, aşteptând degeaba un semn de la Vâlcea. CSM i-a adus pe postul de atacanţi laterali stânga pe Orlando şi Stancu, jucători plătiţi cam cu acelaşi salariu pe care îl are Firţulescu la Dinamo.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...