Minerul Mehedinţi a avut două bare, prin Enea şi Manda, dar şi Motru a lovit o dată stâlpul porţii, la reluarea lui Cernica. Cei doi tehnicieni au urmărit potenţialul câtorva jucători aduşi în probe de la Pandurii II Târgu Jiu, Gilortul Târgu Cărbuneşti şi Jiul Rovinari, ehipă desfiinţată.
“Ţinând cont că am început antrenamentele de doar trei zile, sunt mulţumit de cum s-a prezentat echipa. Am testat mai mulţi juniori de la republicani. Lotul a suferit ceva modificări în această vară, dar important e că Minerul Motru îşi va continua activitatea şi că nu a ajuns în situaţia Rovinariului. Nu am perfectat niciun transfer, dar vom conta pe David, care a revenit la echipă, şi pe Bertea, care s-a antrenat cu noi în ultimele luni, după ce s-a despărţit la începutul primăverii de Pandurii II”, a spus antrenorul Motrului, Gabi Zahiu.
”Un rezultat echitabil. N-au fost prea multe ocazii de gol, s-a jucat mai minereşte, dar a prins bine acest joc mai aspru. Terenul de la Motru a fost bun, dar uşor umed, iar jucătorii au trebuit să depună un pic mai mult efort, ceea ce e bine pentru această perioadă a pregătirii. Oricum, un angajament bun din partea lor”, a afirmat directorul sportiv al Minerului Mehedinţi, Gheorghe Doinea.
Ambele vor evolua în turul secund al Cupei României, programat miercuri, de la ora 17:30. Dacă Minerul Mehedinţi va întâlni, pe „Municipalul” severinean, Ştiinţa Turceni, Minerul Motru va juca, în deplasare, cu Minerul Anina.
Minerul Motru: Trică - Traşcă, David, Andriţoiu, Schinteie – A. Mărăşescu, Bertea, Nicoloff, Gavrilescu (Pandurii II Tg. Jiu) – Trifu, Fărcăşanu. Au mai jucat: Şerban, Muja (Jiul Rovinari) - Neacşu, C. Laurenţiu, Iclănzan, Cernica, Tudoran, Gruia, Paralescu, Ionescu, D. Mărăşescu (Jiul Rovinari), Sitoianu (Jiul Rovinari) şi Manea (Jiul Rovinari). Antrenor Gabi Zahiu
Actualitate
28.07.2014
Fotbal, Liga a III-a
Egal între Motru şi Mehedinţi
Echipele de Liga a III-a Minerul Motru şi Minerul Mehedinţi au remizat sâmbătă dimineaţa, scor 0-0, în primul amical al verii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >
Actualitate
07.03.2025