Economic

Calcinator nou la Uzinele Sodice Govora

Grupul Ciech a început execuţia investiţiei de 10 milioane euro în modernizarea societăţii cu achiziţia unor echipamente

Joi noapte (25 iulie) la Uzinele Sodice Govora – Ciech Group a ajuns noul calcinator şi echipamentele auxiliare, parte a unui program de investiţii de 10 milioane euro, derulat pe parcursul a doi ani. Montarea echipamentelor a început chiar de a doua zi. Utilajele cu o masă de peste 150 de tone au parcurs un traseu de aproape 4.000 de km, pornind din Stassfurt, Germania de-a lungul a trei fluvii (Elba, Rin, Dunăre) şi a traversat şase ţări până a ajuns în portul Constanţa. Transportul a fost strict monitorizat de la locul producţiei din Germania, efectuându-se pe teritoriul României preponderent noaptea, până la Râmnicu Vâlcea.

Creşte capacitatea de producţie şi scad pierderile

Construcţia instalaţiei de calcinare va începe în luna august, iar până la sfârşitul acestui an se aşteaptă ca ea să devină funcţională. Capacitatea maximă de producţie va fi atinsă în următorii doi ani. Prin creşteri treptate de capacitate a uzinei, vor fi produse 500.000 de tone de sodă, la finalul intervalului planificat. Odată cu atingerea acestui nivel de producţie, de la cele 430.000 de tone produse astăzi, uzina va putea depăşi lunga perioadă de dificultăţi şi va începe să recupereze din pierderile de 100 milioane euro acumulate în ultimii opt ani.
“Astăzi marcăm un pas important în activitatea USG. Noua instalaţie de calcinare reprezintă şansa pe care o avem de a continua operaţiunile pe termen lung şi de a păstra peste 650 de locuri de muncă. Fără ea, nu am putea să ne acoperim costurile operaţionale, să obţinem economii de scală şi să devenim profitabili. Ne concentrăm asupra acestei investiţii. Viitorul nostru depinde de implementarea cu succes a investiţiei”, a spus Witold Urbanowski, CEO, numit în aprilie 2013 pentru a opera schimbări radicale şi pentru a schimba tendinţa înregistrată de uzina din Govora.

Restructurările radicale din 2013 opresc declinul economic

Uzinele Sodice Govora au devenit în anul 2006 parte din Ciech Group, al doilea producător european de sodă. În ciuda investiţiilor solide şi a transformărilor efectuate, uzina nu a atins rezultate pozitive. În plus, climatul economic s-a deteriorat şi el. La începutul anului 2013, soarta uzinei devenise incertă, iar Grupul a decis să opereze o restructurare radicală, ca ultimă tentativă de salvare a USG. Transformarea profundă şi dificilă a implicat toate zonele de activitate: de la tăieri de costuri la controlul resurselor, restructurarea datoriilor, separarea zonei de operaţiuni de cea de suport, micşorarea echipelor, valorizarea activelor nefolosite, schimbări de procese. “Sunt foarte impresionat de echipa şi conducerea USG, care au acceptat şi au transformat în realitate această provocare enormă: trecerea de la declin total la perspectiva de creştere şi profitabilitate. Nu a fost o sarcină uşoară şi nu va fi niciodată câtă vreme încă piaţa este cu incertitudini. Am încredere că printr-o bună concentrare pe eficienţă, implementarea corectă a investiţiei şi controlul strict al utilizării resurselor, obiectivul nostru comun de salvare a USG va fi atins”, a declarat Dariusz Krawczyk, CEO Ciech Group.

Operaţiuni în Polonia, Germania, România, Suedia şi Singapore

Ciech Chemical Group este unul din liderii pieţei europene de produse chimice. Grupul include peste 30 de companii şi se numără printre cele mai mari 50 de organizaţii de afaceri din Polonia. Principalele produse ale Grupului sunt: sodă (al doilea producător ca mărime din Europa), răşini epoxice şi poliester, produse chimice de protecţie şi fertilizare plante, precum şi alte produse chimice folosite în industria sticlei, a mobilei, chimică, alimentară, precum şi în agricultură şi construcţii. Grupul deţine operaţiuni în Polonia, Germania, România, Suedia, Singapore. Din anul 2005, Ciech Group este listat la Bursa din Varşovia.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...