Politică

Cinci primari excluşi de PDL Olt s-au înscris în PSD

Liderii PDL Olt au părăsit organizaţia şi se orientează către alte partide, cei mai mulţi către social-democraţi

Se răresc rândurile în organizaţia PDL Olt. Tot mai mulţi membri părăsesc partidul şi se orientează către alte organizaţii. După ce Darius Vâlcov şi Daniel Bărbulescu au părăsit organizaţia portocalie şi senatorul Mihai Niţă a plecat din partid şi s-a înscris în PC, patru primari, excluşi de organizaţie s-au înscris la sfârşitul săptămânii trecute în PSD.

"Eu sunt adeptul faptului că interesele judeţului trebuie să primeze şi în următorii patru ani Oltul să aibă numai beneficii de pe urma rezultatelor obţinute de PSD la alegerile locale.", Dan Bălăşescu

Senatorul Niţă şi-a anunţat demisia săptămâna trecută. „Vreau să vă anunţ că voi demisiona din PDL şi voi trece la PC. Ca atare, voi activa în grupul parlamentar PNL-PC”, a declarat Niţă în plenul Senatului. La sfârşitul săptămânii trecute, în marea familie a PSD au mai sosit cinci membri. Edilii localităţilor Dobreţu, Grădinari, Găneasa şi Valea Mare s-au înscris în PSD, după ce au fost excluşi din PDL. Alături de aceştia a optat pentru social democraţie şi fostul secretar general al PDL Olt, Dan Bălăşescu.
„Alături de noi, în PSD Olt, s-a înscris Dan Bălăşescu, care a venit cu patru primari. Nu a fost o negociere sau altceva înainte, domnii primari şi-au exprimat opţiunea imediat după alegeri să treacă în cea mai puternică echipă din Olt, echipa PSD, lucru pe care l-au şi făcut. Este vorba despre primarul de la Dobreţu – Marinel Traşcă, primarul de la Grădinari – Mihai Ioana, primarul de la Găneasa – Dumitru Costea şi primarul de la Valea Marea – Gheorghe Ristea, care nu a putut fi astăzi alături de noi”, a spus Oprescu. Bălăşescu a recunoscut că şi-a urmat prietenul în partid, pe Darius Vâlcov.
„Sunteţi un pic surprinşi, dar ştiţi foarte bine că am o relaţie foarte bună de prietenie cu Darius şi cu Marius, care durează de foarte mult timp. Eu sunt adeptul faptului că interesele judeţului trebuie să primeze şi în următorii patru ani Oltul să aibă numai beneficii de pe urma rezultatelor obţinute de PSD la alegerile locale”, a spus Dan Bălăşescu. Primarii au susţinut că au ales PSD după ce au fost excluşi din PDL. Aceştia speră, acum, când fac parte din PSD, să obţină cât mai multe fonduri de la Consiliul Judeţean Olt.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...