Economic

Păgubiţii Harinvest solicită ASF să nu-i scoată de sub protecţia Legii de Capital

Săptămâna trecută, investitorii i-au solicitat vicepreşedintelui Mircea Ursache o intervenţie pentru a alege un lichidator agreat de toate părţile

Investitorii păgubiţi în urma furturilor de acţiuni de la casa de brokeraj Harinvest sunt nemulţumiţi de faptul că societatea se lichidează în baza Legii 85, care îi scoate de sub protecţia legii pieţei de capital 297/2004. Astfel, păgubiţii au ajuns să fie simpli creditori la masa credală, cu drepturi similare cu furnizorii de utilităţi, spre exemplu, deşi ei sunt, în mod normal, investitori pe piaţa de capital. Acuzele vizează autorităţile statului în domeniu, ASF, BVB şi Depozitarul Central în special, cel din urmă fiind acuzat că s-a înscris la masa credală pentru recuperarea unor comisioane, deşi recunoaşte că operaţiunile au fost ilegale, aşa cum au fost consemnate în rechizitoriul procurorilor DIICOT. În plus, ASF a dispus transformarea Harinvest în simplă societate comercială şi nu a numit la timp administratorul judiciar, aşa cum o obliga legea.

Pachetele unora, redirecţionate pentru îndestularea altora

La ultimul termen din procesul de insolvenţă al Harinvest, care se judecă la Tribunalul Vâlcea, instanţei i s-a pus în vedere de către avocaţii unor păgubiţi că există o serie de acţiuni ce trebuiesc lămurite înainte de a se trece la lichidarea propriu-zisă a firmei vâlcene de brokeraj ce a generat un adevărat cutremur pe piaţa românească de profil anul trecut. Victimele furturilor de acţiuni de peste 17 milioane lei acuză că sunt înscrişi la masa credală ca simpli creditori, insolvenţa fiind încadrată în prevederile Legii 85 a lichidării societăţilor comerciale. Ei consideră că încadrarea corectă era cea de investitori pe piaţa de capital, potrivit Legii 297/2004. Păgubiţii precizează că aveau constituite portofolii teoretic inviolabile conform Legii pieţei de capital. Potrivit prevederilor art. 24, alin. 2, “creditorii unui intermediar nu pot apela, în nicio situaţie, la activele investitorilor, inclusiv în cazul procedurii de insolvenţă”. Investitorii au sesizat că încadrarea greşită a speţei conduce la situaţii de neconceput, cum ar fi redirecţionarea unor pachete de acţiuni de la anumite societăţi către masa credală pentru a despăgubi investitori cu alte portofolii.

Delegatul Depozitarului Central cere schimbarea administratorului special

Investitorii păgubiţi se tem astfel că pachetele care au scăpat de devalizarea de la Harinvest ar urma a fi folosite pentru îndestularea altor categorii de creditori, precum Bursa de Valori Bucureşti, ASF şi Depozitarul Central, înscrise la masa credală pentru recuperarea unor sume echivalente cu comisioanele operaţiunilor derulate de Harinvest. De altfel, săptămâna trecută, nimeni nu se aştepta ca la prima întrunire a masei credale să fie prezent şi delegatul Depozitarului Central, Mirela Bratu. Aceasta nu a răspuns la întrebările păgubiţilor, atitudine care a generat o stare de evidentă nervozitate în rândul celor din urmă. Mirela Bratu a precizat doar că nu va aproba Evilex IPURL ca administrator special şi că va solicita schimbarea acestuia pentru faptul că nu a notificat în termen de 10 zile de la declanşarea insolvenţei toţi potenţialii creditori, încălcând astfel un drept al acestora. Păgubiţii sunt indignaţi de situaţia creată prin înscrierea la masa credală a Depozitarului Central, care doreşte să încaseze comisioane ale unor operaţiuni despre care ar recunoaşte că sunt ilegale. “Ei au autorizat şi şi-au pus semnătura pe o tranzacţie ilegală din care au rezultat prejudicii şi acum vor să ia şi bani pe acel transfer!”, a declarat jurnaliştilor prezenţi la Tribunal unul dintre investitorii ce-şi caută dreptatea.

Listele de despăgubire trebuiau întocmite înaintea confiscărilor de documente de la Harinvest

La termenul precedent, elementul notabil l-a constituit faptul că administratorul judiciar a solicitat 3.000 de euro pentru onorarii şi aprobarea altor cheltuieli necesare în procedura de insolvenţă, iniţiativă contestată vehement de o parte din păgubiţi în lipsa unui plan de redresare al firmei de brokeraj, ca minimă garanţie a recuperării pagubelor. În urmă cu trei luni, Tribunalul Vâlcea a desemnat ca administrator judiciar al Harinvest societatea specializată în procesele de insolvenţă Evilex IPURL. Păgubiţii consideră că instituirea unui administrator special în acest caz se impunea încă de la depistarea neregulilor, măsură care cădea în atribuţiile Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) ca şi continuator de drept al atribuţiilor CNVM în domeniu. De asemenea, trebuiau întocmite listele de despăgubire înainte de confiscările de documente de la Harinvest de către procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Păgubiţii mai acuză şi graba cu care ASF a dispus desfiinţarea Harinvest ca SSIF şi transformarea în societate comercială.
Reprezentanul Evilex IPURL susţine că legea pe care se lichidează Harinvest nu îi dă dreptul administratorului judiciar să solicite documente şi să iniţieze măsuri de recuperare a prejudiciilor decât în funcţie de deciziile instanţei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...