Mai multe site-uri judeţene ale ANAF şi-au încetat activitatea de la 1 iunie 2014, deşi nu de puţine ori activitatea şi informaţiile de pe aceste site-uri au fost actualizate în timp mult mai scurt decât pe site-ul principal al instituţiei. Mai mulţi specialişti din domeniu trag un semnal de alarmă în acest sens şi încearcă găsirea unei soluţii pentru a impiedica dispariţia acestor site-uri utile pentru toţi contribuabilii şi profesioniştii din domeniu. Un amănunt demn de reţinut este şi faptul că pentru realizarea şi gestionarea acestor mijloace de comunicare publică s-au cheltuit sume infime în comparaţie cu numărul mare de utilizatori.
Situaţie sesizată de specialişti
Astfel, Cabinet Expert remarca într-un articol că mai multe site-uri judeţene ale ANAF au dispărut de la 1 iunie 2014, pentru informaţii similare, unităţile administrativ teritoriale, comercianţii şi toţi contribuabilii având la dispoziţie site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, www.anaf.ro. AJFP Vâlcea a anunţat că de la data de 31.05.2014, site-ul AJFP Vâlcea, www.finantevalcea.ro, şi-a încetat funcţionarea, deşi site-ul ajunsese la peste 5.000 de vizitatori unici pe zi.
Deşi instituţia anunţa că pentru informaţii similare contribuabilii au la dispoziţie site-ul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, resurse utile au fost de multe ori găsite numai pe site-urile judeţene ale instituţiei.
Nici site-ul ANAF Argeş nu mai funcţionează, aminteşte aceeaşi sursă, constatând astfel că toate site-urile judeţene ale Agenţiei şi-au încetat activitatea.