Este foarte ciudat să vezi discuţiile despre reducerea CAS din ultimul timp. Pentru mine, un lucru este clar, nu există un model economic liberal în gândirea politică din România (încă nu ştiu cine sunt economiştii din spatele comunicătorilor din opiziţie, dar este clar că nu au în minte un model liberal al economiei). Discuţiile despre politica fiscală sunt de fapt discuţii contabile despre buget.
Reducerea CAS cu 5pp trebuie înţeleasă din punct de vedere macroeconomic. O abordare contabilă nu va susţine niciodată o reducere de taxe (nivel sau număr) pentru că analizează totul static. Dacă reduc astăzi o taxă, implicit o să am mai puţine venituri la buget şi asta înseamnă un deficit mai mare. Ca să nu am un deficit mai mare, trebuie ori să reduc cheltuielile, ori să cresc alte taxe.
În realitate, lucrurile nu stau niciodată aşa. Discuţiile despre reducerea CAS de acum sunt similare cu cele pe care România le avea cu fondul monetar în 2005. Mai mult, echipa care este acum la putere în România aducea aceleaşi argumente împotriva reducerii impozitului pe venit, profit şi TVA pe care le aduce astăzi opoziţia politică împotriva reducerii CAS: nesustenabilitatea pe termen lung.
Dar, şi atunci, ca şi acum, problema nu a fost reducerea nivelului taxelor. De fapt, veniturile la buget au crescut pentru toate categoriile de taxe scăzute (întâi pentru TVA, pe urmă pentru restul). Mai mult, a crescut indicele de coeficienţă a colectării – adică colectăm mai mult cu taxe mai mici (vezi Florin Cîţu – Măsuri fiscale necesare pentru creştere economică – 2012). Dezechilibrul bugetar a apărut din creşterea cheltuielilor şi în special a cheltuielilor cu personalul şi a celor cu bunuri şi servicii.
Astăzi, România este pe cale să facă aceleaşi greşeli. Dezechilibrele au fost deja introduse în buget şi, din ce ştiu eu, nu au fost sancţionate de opoziţia politică. Vorbesc aici de cheltuielile cu personalul şi de cele cu bunuri şi servicii. Începând cu 2012, acestea sunt cheltuielile care cresc şi care pun presiune pe buget. De aceea a fost nevoie de creşteri de taxe în 2013 şi 2014 şi de aceea o să fie nevoie să crească taxele şi în 2015. Paradoxal, reducerea CAS ar mai elimina din presiune pentru că ar aduce la buget venituri din reducerea evaziunii, creşterea invesiţiilor sau chiar şi a consumului. În plus, ar oferi alte perspective angajatorilor care ar vedea costul cu forţa de muncă redus din nou (sau măcar adus la nivelul lui 2012) după ce acest cost a fost crescut prin creşterea salariului minim.
Dacă cei care credem într-o economie liberă de piaţă bazată pe concurenţă şi cu un sector privat puternic vrem să semnalăm derapaje ale politicii fiscale, atunci trebuie să vorbim despre cheltuieli de personal şi cheltuieli cu bunuri şi servicii. Acolo sunt dezechilibrele şi ele au fost deja introduse în buget fără niciun fel de scandal. Mai mult, până în luna mai 2014, singurele categorii de cheltuieli importante care au crescut faţă de 2013 sunt tot acestea. O discuţie sinceră despre finanţele publice ale României ar pune în centru aceste evoluţii şi nu scăderea CAS. Creşterile de taxe din trecut şi cele care vor urma în 2015 nu au rolul de a acoperi “gaura” produsă de reducerea CAS, ci de a susţine cheltuieli publice mai mari.